Tango retoric

          „Îl  iubesc pe Dumnezeu şi nu privesc niciodatã cu urã spre cer ! comenteazã Vasile Şeicaru, în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, difuzatã sâmbãtã, 3 decembrie, pe TVR 3 de la ora 16.00, motto-ul care îi guverneazã viaţa.

           Considerat de public un trubadur care a încãlzit inimile prin ritmurile sale, Vasile Şeicaru ne-a fãcut sã visãm la frumuseţe, la speranţã, la lucrurile bune ale vieţii, prin cântecele sale încãrcate de sensibilitate.

          S-a nãscut pe 10 iulie, în comuna Oancea, judeţul Galaţi. Este absolvent al Facultãţii de Educaţie Fizicã din cadrul Universitãţii „Dunarea de Jos” din Galaţi având specializarea înot. De altfel, timp de şapte ani lucreazã ca profesor de sport în câteva şcoli generale.

          Deşi a urmat câteva cursuri de chitarã la Casa Pionierilor din Galaţi, unde mãrturiseşte cã nu a învãţat mare lucru, se considerã un autodidact, perseverând de unul singur pentru a „prinde din zbor” cântece de la radio, din filme şi de pe discuri. Primeşte prima chitarã în clasa a VII-a, deşi pãrinţii ar fi dorit sã îi cumpere acordeon. La vârsta de 16 ani îşi înfiinţeazã prima trupã de rock, alãturi de care cântã piese Beatles şi ale altor trupe în vogã.

         În 1968 se alãturã formaţiei Cristal, condusã de regretatul Puiu Creţu. Alãturi de Cristal câştigã toate festivalurile artei studenţeşti, iar începând cu 1970 şi pânã în ꞌ80 cântã la Costineşti. Tot în acelaşi an compune primul cântec (“Padurea” – versuri şi muzicã proprii), apoi “O clipã de aur”, cu care câştigã mai multe premii la Festivalurile Artei Studenţeşti, ca solist al formaţiei “Cristal”.

          În 1978, participã cu Cristal, la Havana (Cuba), la Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor, pentru ca în cursul aceluiaşi an sã se alãture Cenaclului Flacãra unde rãmâne pânã în 1984, aceasta fiind şi perioada în care îşi câştigã notorietatea în lumea muzicalã, ca interpret şi cantautor de muzicã folk. Primul sãu album, intitulat „Aruncarea în valuri”, apare în 1984 majoritatea pieselor fiind pe versurile lui Adrian Pãunescu, printre care „Imposibila nuntã”, „ La adio”, „Antiprimãvara”. De altfel, 1984 este şi ultimul an în care apare în cadrul cenaclului. Cel de-al doilea album apare în 1986 şi se intituleazã „Iubirea noastrã”. Pe el apar „Dragostea destin strãvechi”, „Tango retoric” sau „Romanţa între douã trenuri”.

          De altfel, dupã despãrţirea de Flacãra, împreunã cu Ştefan Hruşcã formeazã un duo extrem de cunoscut în România, despre care artistul spune „eu şi Ştefan nu am fãcut repetiţie niciodatã. Pur şi simplu cântam. Ni s-au potrivit vocile, cântecele”.

          Dupã revoluţia din 1989, Vasile Şeicaru se axeazã pe cariera solo, dupã plecarea în Canada a lui Ştefan Hruşcã. Viaţa tumultoasã ce dominã societatea româneascã de dupã 1990 determinã o influenţã a socialului în cântecele sale, astfel cã urmãtoarele douã albume abordeazã aceasta temã.

          În cadrul ediţiei 1996 a Festivalului Naţional de Muzicã Folk „Om Bun”, primeşte Marele Premiu pentru întreaga activitate. Iar ca o recunoaştere a carierei sale muzicale dincolo de genul folk, în anul 2006 este decorat cu „Ordinul Cultural in Grad de Cavaler” oferit de Preşedinţia Romaniei.

Advertisement