Best of Din arhiva TVR – partea a doua!

      60 de minute nu sunt suficiente pentru a trece în revistã un întreg sezon de emisiuni în care am reuşit sã îi aducem în faţa dumneavoastrã, a publicului iubitor de culturã, pe câţiva dintre oamenii care au demonstrat de-a lungul timpului cã viaţa se poate dedica întru-totul unui singur crez, fie cã este vorba de muzicã, teatru sau balet.

      Sãptãmâna trecutã v-aţi întâlnit cu o parte dintre invitaţii care au transformat o simplã emisiune de televiziune într-o adevãratã lecţie de viaţã. Sãptãmânã aceasta vã invitãm sã urmariţi partea a doua a Best of-ului nostru în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, de sâmbãtã, 25 septembrie, de la 15.30 pe TVR 3, a cãrei gazdã este, ca de obicei, Irninis Miricioiu.  

       Şi pentru cã însãşi „Arhiva” devine arhivã, sfarşitul de sezon reprezintã o clipã de rememorare, înainte de un nou început, pe care vi-l promitem la înãlţimea aşteptãrilor dumneavoastrã. Vã veţi reîntâlni aşadar, prin intermediul fragmentelor selectate din fiecare emisiune, cu figuri proeminente ale rampei : Cezara Dafinescu, Stela Popescu,George Motoi, Dumitru Rucãreanu, veţi visa în poeme cu Adrian Pãunescu, vã veţi întoarce la origini cu Gruia Stoia şi Alexandru Mica, vã veţi îndrãgosti pe acordurile Direcţiei 5.

       Redifuzarea emisiunii va fi sâmbãtã noaptea, 25 septembrie, de la ora 2.25 si vineri, 1 octombrie, de la ora 19.00 pe TVR 3, iar pentru telespectatorii noştri fideli de dincolo de graniţe –  luni, 27 septembrie de la ora 00.05 şi miercuri, 29 septembrie, de la ora 11.00 pe TVR Internaţional.

2 gânduri despre „Best of Din arhiva TVR – partea a doua!

  1. […] Best of Din arhiva TVR – partea a doua! Thu Sep 23, 2010 17:21 pm       60 de minute nu sunt suficiente pentru a trece în revistã un întreg sezon de emisiuni în care am reuşit sã îi aducem în faţa dumneavoastrã, a publicului iubitor de culturã, pe câţiva dintre oamenii care au demonstrat de-a lungul timpului cã viaţa se poate dedica întru-totul unui singur crez, fie cã este vorba […] […]

  2. cristina spune:

    Am vazut best of-ul de saptaman trecuta si mi-a placut enorm.
    Cred ca si aceasta editie va fi de calitate, avand in vedere invitatii si temele pe care le abordati.
    Va doresc mult succes in continuare si astept editiile noi. Sunt sigura ca veti alege teme exceptionale, valoroase pentru public si pentru Televiziunea Romana. Cred ca si voi veti intra in Arhiva TVR.
    Va doresc intregii echipe multa putere de munca si cat mai multe idei frumoase, care sa ne bucure sfarsitul de saptamana.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s