Am ales nemãrginirea… In memoriam Cornel Fugaru

       Scriam, nu demult un scurt articol intitulat Ne mor artiştii. De atunci şi pânã acum a mai trecut ceva vreme şi iatã cã a venit vremea altora sã treacã graniţa dintre viaţã şi moarte. Uneori prea repede, alteori neaşteptat, întotdeauna dureros.

       Mã încearcã un sentiment de profundã tristeţe sã scriu acum despre un om pe care l-am cunoscut, despre un om cu care am stat de vorbã, pe care l-am avut ca invitat în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, pe 31 octombrie 2009, şi care astãzi a dispãrut dintre noi. Compozitorul Cornel Fugaru se alãturã pleiadei de artişti care ne-au pãrãsit prematur, lãsând un loc gol în vieţile şi inimile noastre.

        Este suficient sã amintesc „Emoţie de toamnã”, inspiratã de versurile lui Nichita Stãnescu, melodie pe care am difuzat-o de câteva ori în cadrul emisiunii pe care o realizez, „Am ales nemãrginirea” sau „Spune-mi” – un cântec rãsplãtit cu 11 premii la festivaluri de specialitate pentru a înţelege cu sufletul creaţia lui Cornel Fugaru. La care se adaugã şi alte peste 600 de lucrãri compuse în peste 40 de ani dedicaţi muzicii, fãrã a pune la socotealã şi cele 30 de trofee internaţionale pe care maestrul le avea la activ.

      Nu putem trece în revistã în acest moment retrospectiv cariera compozitorului fãrã sã evocãm antologica formaţie „Sincron”, pe care Cornel Fugaru a fondat-o în 1964, formaţie care a marcat o epocã, inaugurând un stil de interpretare, pe cât de valoros, pe atât de novator pentru vremurile comuniste. În special, datoritã felului mãiastru în care Fugaru a ştiut sã îmbrace în ritm de rock, comori ale folclorului românesc: „Alunelu”, „Hãulita de la Gorj” şi „Pocnind din bici pe lângã boi”, fãcându-le astfel accesibile unui public tânãr şi îndrãgostit de muzicã.

        Fugaru a făcut parte din jurii naţionale de concursuri de muzicã uşoarã, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri la televiziune, a apãrut ca interpret în filme – „Opt minute de vis” (1966), regia Mihai Constantinescu; „Opt exerciţii de 625 de linii” (1967), film TV; „Împuşcãturi pe portativ” (1967), regia Cezar Grigoriu – şi a scris şi muzică de film pentru pelicule precum „Brezaia”, „Cici”, Cei 4 M”, „Oacã şi Boacã” etc.

       Împreunã cu soția sa, Mirela Fugaru, a organizat cu numai câțiva ani în urma, festivalul „Steaua de Aur”, dedicat micilor interpreți, festival declarat de Federatia Internationala de Organizare a Festivalurilor cel mai bun din lume în 2001, 2002, 2003.

       În semn de respect şi ca un ultim omagiu adresat celui care a fost Cornel Fugaru, ne-am gândit ca astãzi, de la orele 22.00 pe TVR 3 sã redifuzãm ediţia din 31 octombrie 2010 a emisiunii Din arhiva TVR care i-a fost dedicatã. Chiar dacã de acum Cornel Fugaru a ales nemãrginirea,  muzica sa va fi cea care îi va pãstra vie amintirea!

Irninis Miricioiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s