Nu uita cã eşti român…

       Ne-am nãscut români. Ne-am nãscut ca fii ai unui popor a cãrui istorie de veacuri a fost încãrcatã de fapte eroice. Am învãţat doina din şuierul vântului, am crescut crezând în crucea ortodoxiei, am deprins graiul din slova lui Eminescu sau Sadoveanu, am retrãit un timp sacru prin tradiţiile înrãdãcinate în conştiinţa noastrã de generaţii întregi de moşi-strãmoşi. Ne-am bucurat cã ne-a dat Dumnezeu „un picior de plai” unde codru-i frate cu românul, cã ne-a dat limba noastrã- o comoarã, cã ne-a fãcut ceea ce suntem.

        Cu bune şi rele, cu pace şi rãzboi, cu linişte, dar şi nenumãrate încercãri, istoria noastrã zbuciumatã oglindeşte destinul unui popor menit sã trãiascã în bunã rânduialã cu sine însuşi. Chiar dacã nu a reuşit întotdeauna sã o facã, a demonstrat – şi nu o datã – cã oamenii sãi sunt demni de o viaţã mai bunã. Şi pentru ea a luptat. Împotriva limitãrilor de tot felul, împotriva asupririlor exterioare, împotriva separãrii fraţilor de acelaşi sânge printr-o graniţã imaginarã impusã de alţii, împotriva dogmelor şi convenienţelor.

         1 decembrie 1918 a reprezentat piatra de boltã a luptei pentru unitate naţionalã, pentru împlinirea idealurilor comune, pentru ca românii sã poatã trãi, în pace, într-un singur trup numit România. “În aceastã zi – scria Nicolae Iorga – a sosit un ceas pe care-l aşteptam de veacuri, pentru care am trãit întreaga noastrã viaţã naţionalã, pentru care am muncit şi am scris, am luptat şi am gândit. A sosit ceasul în care cerem şi noi lumii dreptul de a trãi pentru noi, dreptul de a nu da nimãnui ca robi rodul ostenelilor noastre”.

         În fiecare an ar trebui sã ne plecãm cu umilinţã în faţa celor care au crezut în propriile lor idealuri şi s-au sacrificat pentru ele. Oameni care n-au precupeţit niciun efort, oameni care au cãzut în lupte, oameni care au suferit tocmai pentru ca noi, astãzi, sã ne putem bucura de reuşita lor.

        Poate cã nu mai este la modã cuvântul „patriotism”. Poate este doar o vorbã goalã pe care, acum, n-o mai simţim. Nu ne mai atinge. Poate cã a rãmas şi el doar în cartea de istorie, înlocuitã astãzi cu surogate facile. Cu lucruri care ne fac sã uitãm cine suntem.

        Şi totuşi a fi român înseamnã mai mult decât a o spune: înseamnã în primul rând a o simţi. Fiecare dintre noi are momente când o simte, profund, lãuntric, chiar dacã momentul acela nu se coreleazã de fiecare datã cu sãrbãtoarea naţionalã.

        Însã ce înseamnã pentru dumneavoastrã sã fiţi român? Înseamnã mirosul de cozonac proaspãt scos din cuptor? Înseamnã „Ozana cea frumos curgãtoare şi limpede ca cristalul”? Înseamnã cântec şi dor românesc? Înseamnã limbã? Înseamnã „acasã?

        Vã provoc sã rãspundeţi la aceastã întrebare împreunã cu noi la o ediţie specialã a emisiunii Din arhiva TVR difuzatã joi, 1 decembrie, de la ora 10.00 pe TVR 3. Invitaţi din toate colţurile ţãrii vor încerca, la zi de sãrbãtoare, sã explice ce înseamnã pentru ei esenţa românismului. Unii prin poezie: Ion Besoiu sau Cezara Dafinescu. Alţii prin cuvinte meşteşugite cu tâlc, aşa cum o face Laurenţiu Tãnase. Iar cei mai mulţi prin cântecul de acasa: Ioan Bocşa, Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, Veta Biriş, Drãgan Muntean, Cristian Pomohaci, Saveta Bogdan, Cornel Borza, Leontin Ciucur, Aurora şi Sãndel Mihai.

         Şi dacã aţi gãsit rãspuns la aceastã întrebare, notaţi-vã undeva rãspunsul. Vã va ajuta mai târziu, în momentele dificile, când a fi român vi se poate pãrea o povarã mult prea greu de suportat.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s