Arhiva se întoarce! Partea a II-a a ediţiei aniversare

         Din 20 aprilie „Arhiva” s-a întors pe TVR 3 pentru un nou sezon. Iar acest lucru merita sãrbãtorit printr-o ediţie aniversarã. O ediţie care sã marcheze un nou început alãturi de invitaţi deosebiţi care ne-au cãlcat pragul în aceşti ani de emisiuni neîntrerupte. Ne-am propus un periplu printre temele pe care le-am abordat dintre cele mai diverse domenii, trecând de la teatru la muzicã uşoarã, clasicã sau folk.Irninis Miricioiu

         Şi pentru cã o astfel de iniţativã nu poate fi epuizatã într-o singurã ediţie, sâmbãtã, 10 mai, începând de la ora 19.30 vã invitãm sã urmãriţi partea a doua a ediţiei aniversare, în cadrul cãreia ne vom opri la folk, dans, sport, romanţã şi jazz.

         Ducu Bertzi şi chitara sa fermecatã, Cristian Ţopescu, Magdalena Rovinescu şi trupa de balet „Studio M” din cadrul Operei Române, Aurel şi Alexandru Pãdureanu sunt cei care au rãspuns cu generozitate invitaţiei lui Irninis Miricioiu reveni în studioul „Din arhiva TVR” pentru a marca aniversar noul sezon.

        În aceeaşi mãsurã, este o certitudine faptul cã ultimii au ani au adus pierderi ireparabile culturii romaneşti. Tot mai mulţi actori, interpreţi, oameni de culturã, au pãrãsit aceastã lume, lãsãnd în urma lor goluri greu de umplut. Printre ei şi oameni care au cãlcat pragul acestui studio, care ne-au spus povestea lor, ne-au oferit cu generozitate bucãţi de suflet: Ştefan Radof, Ion Lucian, Gruia Stoia, Adrian Pãunescu, Cornel Fugaru, Dan Mihãescu şi Dumitru Rucãreanu. La ceas aniversar, le aducem un umil omagiu în semn de preţuire pentru ceea ce au lãsat în urmã.

Anunțuri

Din 20 aprilie „Arhiva” se întoarce pe TVR 3 ! Vã mulţumim cã ne-aţi susţinut!

cd_dinarhivatvr         Un nou sezon, un nou început. Şi asta pentru cã, din decembrie 2008, emisiunea „Din arhiva TVR” s-a difuzat neîntrerupt, aducând în faţa dumneavoastrã, a tuturor celor care ne-aţi urmãrit în tot aceşti ani, oameni deosebiţi, oameni care au scris istorie în domeniul în care activeazã, adevãrate modele de pasiune şi profesionalism.

        Am învãţat în aceşti ani sã scormonim adânc prin arhive în cãutarea comorilor pe care ei le-au lãsat în urmã, într-o încercare – reuşitã am spune noi – de a învinge timpul. Am cãutat sã promovãm teatrul, literatura, baletul, muzica în toate formele ei, folclorul autentic românesc şi tot ceea ce ţine de culturã, scoţând la luminã autenticele valori care ne definesc.

        Iar dumneavoastrã aţi receptat mesajul şi drept urmare, în toţi aceşti ani, v-am simţit alãturi. Iar acum a venit momentul sã vã mulţumim. Pentru critici şi laude, pentru idei şi propuneri, pentru toate comentariile şi sugestiile care ne-au fãcut în timp ceea ce suntem. Şi ne-au determinat în fiecare zi sã devenim mai buni. Mai creativi. Mai optimişti. Mai plini de pasiune. Mai încrezãtori în noi.

        Şi tocmai de aceea, acum mergem mai departe. Cu idei noi, cu invitaţi care au ceva de spus, cu imagini dragi care stârnesc amintiri. Cu poveşti de viaţã şi mãrturisiri care stârnesc emoţii. Cu noi înşine încercând sã ne autodepãşim. Din 20 aprilie, „Arhiva” se întoarce pe TVR 3, în fiecare sâmbãtã de la ora 19.30. Şi vã invitãm, din nou, sã ne rãmâneţi alãturi.Din arhiva TVR

        Orice moment special este marcat cu o ediţie specialã. Iar prima ediţie din noul sezon, vã propune o trecere în revistã a domeniilor pe care le-am promovat de-a lungul timpului, împreunã cu invitaţi care ne-au cãlcat pragul şi care s-au bucurat sã ne împãrtãşeascã fragmente din experienţa lor, fie cã este vorba de teatru, muzicã uşoarã sau muzicã clasicã.

         Alexandru Arşinel şi Stela Popescu, doi dintre cei mai iubiţi actori ai scenei româneşti, Dida Drãgan şi Gabriel Dorobanţu, voci inconfundabile care stârnesc amintiri, împreunã cu Marcel Pavel, care demonstreazã cã nu existã graniţe între stiluri muzicale, sunt cei care au acceptat invitaţia lui Irninis Miricioiu de a marca aniversar noul sezon. Şi alãturi de ei, mulţi alţii pe care îi veţi vedea într-o ediţie viitoare a emisiunii „Din arhiva TVR”.

Remember Dan Spãtaru

        Ne-a reamintit de „Ţãrãncuţã, ţãrãncuţã” şi ne-a lãsat speranţa cã „drumurile noastre, poate, se vor întâlni vreodatã”. Ne-am întors în anii copilãriei când în oraşul nostru natal „trecea fanfara militarã în frunte cu-n tambur major”. A fost unul dintre romanticii care şi-au pus sufletul pe note în încercarea lui de a alina şi de a alinta prin vocea-i unduitoare, prin ritumurile pline de pasiune. Însã, mult prea devreme a plecat dintre noi.

         Ca un semn de preţuire, dar şi ca o dovadã cã nu ne-am uitat marii artişti care, deşi au pãrãsit scena vieţii, au ştiut sã lase comori în urma lor, ne-am gândit ca ediţia de sâmbãtã, 22 octombrie a emisiunii Din arhiva TVR, difuzatã de la ora 16.00 pe TVR 3, sã fie un „Remember Dan Spãtaru”. Soţia regretatului interpret, Sida Spãtaru ne va împãrtãşi amintiri despre omul Dan Spãtaru, dincolo de scenã şi succesul fulminant, despre viaţa de cuplu cu momente fericite dar şi nenumãrate încercãri, despre cântec şi despre dor. Şi dincolo de toate despre personalitatea unui om care şi-a trãit întreaga viaţã prin cântec.

          Dan Spãtaru s-a nãscut la Aliman, o aşezare de pe malul Dunãrii, dar adolescenţa şi-a petrecut-o la Medgidia, crescând printre poveştile bunicilor şi cântecele interpretate de pãrinţi. Pasionat de sport, se visa fotbalist şi nu a precupeţit niciun efort pentru a-şi împlini visul. A jucat pe postul de mijlocaş la „Progresul” şi apoi la „Ştiinţa Bucureşti”, dar  în anul III la Facultatea de Educaţie Fizicã şi Sport a trebuit sã se lase de fotbal. Avea hernie de disc. Şi cum în viaţa fiecãruia existã cotituri, se pare cã aceasta a fost una de bun augur, tânãrul de atunci îndreptându-se cãtre muzicã. O pasiune mai veche, moştenitã din familie, de la tatãl sãu, care cânta la vioarã. Era încã în facultate, în 1962, când a început sã cânte la Casa Studenţilor. Mai întâi muzicã italianã, pentru cã asta era la modã. Apoi, cu ajutorul Cameliei Dãscãlescu, care i-a fost mentor şi compozitor, a reuşit sã-şi formeze un repertoriu. Prin vocea sa, orice melodie a devenit şlagãr: „Nicio lacrimã”, „Nu-ţi şade bine când plângi”, ”Oare, oare îţi pare rãu…”

        Un nume, scris neglijent cu creta pe zidurile oraşului în care concerta, umplea la refuz sãli de mii de locuri sau stadioane. „Noi încălzeam niţel sufletul românilor necăjiţi veniţi în săli frigu­roase de mie aproape mi se suda mâ­na de metalul îngheţat al microfonului”, mãrturisea artistul într-o însemnare.

        Dan Spãtaru fost căsătorit 30 de ani cu Sida, frumoasa balerină de la Teatrul Fantasio din Constanţa. A plăcut-o şi a venit cu un braţ imens de bujori, ca bujorii din obrăjorii ţărăncuţei, şi a cerut-o de nevastă. A împiedicat vreun eventual refuz, ameniţând că, dacă ea nu-i acceptă  cererea în căsătorie, nu-şi va mai prelungi contractul cu Teatrul Fantasio.

        A fost supranumit „Regele aplauzelor” pentru cã a bãtut, în Cuba, recordul la aplauze: 16 minute şi 19 secunde, performanţã consemnatã în Cartea recordurilor. Cu zâmbetul sãu prietenos, uşor timid, cântãreţul dragostei ne-a fãcut sã ne regãsim în amintiri imaginea propriilor iubiri. Iubiri pierdute, iubiri regãsite în ritmuri care ne emotioneazã şi astãzi, chiar dacã interpretul lor s-a retras de pe scena vieţii, pe 8 septembrie 2004. Ultimul lui cântec interpretat în faţa publicului, a fost, paradoxal: „Nu m-am gândit la despãrţire”. Şi totuşi, el, Regele aplauzelor, continuã sã trãiascã şi astãzi prin muzica pe care a lãsat-o în urmã.

Un mit al muzicii uşoare… Margareta Pâslaru

 

 

 

 

 

„În  tinereţe ne strãduim sã ne facem un nume.
   La maturitate trebuie sã folosim „numele” spre binele altora”.

Margareta Pâslaru

      

     

                                             

         Are o voce care înrobit suflete, a stârnit doruri, a dezvãluit aminiri. Şi-a croit o carierã de mai bine de 50 de ani petrecutã pe scenã, dãruind în fiecare clipã câte ceva din talentul, candoarea, bogãţia sufletului sãu. A demonstrat, şi nu o datã, ce înseamnã sã fii un artist complex, un artist care nu se dezice niciodatã de la propria-i vocaţie: aceea de a-i face pe oameni fericiţi.

       Sâmbãtã, 23 iulie, de la ora 16.00 pe TVR 3, vom dedica o ediţie specialã unei interprete care a urcat pentru prima datã pe scenã la numai… 4 ani şi jumãtate, în rolul copilului din Madame Butterfly de Puccini, spectacol susţinut la Opera Naţionalã: Margareta Pâslaru. Însã adevãratul debut în muzica uşoarã a avut loc în 1958 la Casa de Culturã Griviţa Roşie, acompaniatã de Paul Ghentzer. Descoperitã de Ileana Pop în 1959 ca artist amator, apare pe 10 iulie 1960 în emisiunea lui Valeriu Lazarov  „Toată lumea face sport” dedicatã câştigãtorilor români la Olimpiada de la Roma.

        Impresionat de timbrul aparte, grav, al Margaretei, tânărul George Grigoriu  compune special pentru ea „Chemarea mãrii“ (cunoscut şi sub numele „Și-n apa mãrii”). În interpretarea sa originalã, piesa devine mare şlagãr la Radio Bucureşti şi marcheazã debutul pe discuri Electrecord.  Astfel, artista  şi discul nr.3002 bat recordul vânzãrilor de muzicã uşoarã în 1961. Şapte ani mai târziu, juriul internaţional al  Festivalului Cerbul de Aur îi oferã  Menţiunea „Cerbul de Aur“, ceea ce înscrie numele României în palmaresul primei ediţii. Discul de Aur primit în 1968 o catapulteazã la Cannes în 1969 unde i se decernează Trofeul MIDEM şi apare pe aceeaşi scenã cu  Ginette Reno, James Last, Amalia Rodriguez, Dalida, Mireille Mathieu, Adriano Celentano.

          Interpreta a ocupat primul loc în clasamentul de popularitate, timp de 72 de luni consecutiv în sondajul național al revistei Flacãra între anii 1967-1972. Vocea versatilã Margaretei Pâslaru, o voce cu rezonanţe de violoncel, dupã cum considera Doru Popovici,  a inspirat 65 de compozitori care i-au încredinţat sute de melodii, unele create special pentru glasul sãu aparte: „Chemarea mãrii”, „Cum e oare?” „Douã rândunici”, „Va veni o clipã” – piesã care a fost tema filmului „Veronica” şi multe, multe altele. De-a lungul anilor repertoriul s-a îmbogãțit ajungând la peste 680 de melodii înregistrate la Radio, Electrecord, Televiziune, piese cântate în turneele din ţarã şi strãinãtate, a cãror evidenţã a rãmas doar în memoria fanilor.

        Apreciata cântãreaţã evolueazã cu aplomb ca actriţã în teatru şi film, abordeazã folclorul, începe sã compunã cu originalitate muzicã şi text, acompaniindu-se la pian. Printre numeroasele-i hituri componistice fredonate din generaţie în generaţie se numãrã: „Timpul”, „Dacã ai ghici”, „Diamant fermecat” şi altele, triumfă „Lasã-mi toamnã pomii verzi” inspiratã de versurile Anei Blandiana, preluat de tineri de toate vârstele. Fire perseverentã şi minuţioasã, având o curiozitate ieşitã din comun, artista si-a îndreptat activitatea în muzicã, teatru, film, compoziţie, folclor, fiind supranumitã de compozitorul George Grigoriu , „un mit al muzicii ușoare“. Dupã o carierã de excepţie, distinsa artistã a fost sãrbãtoritã la Uniunea Compozitorilor în 2008 cu prilejul aniversãrii a 50 de ani de la debutul sãu. Anul 2010 i-a adus artistei cu multiple valenţe „Trofeul Electrecord” la împlinirea unei jumãtãţi de secol de la prima înregistrare discografică.

        Margareta Pâslaru a acceptat sã vorbeascã, în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, cu modestia-i caracteristicã, despre o viaţã închinatã unui singur crez: acela de a dãrui. Mãrturiseşte, privind retrospectiv, cã nu ea a ales muzica, ci muzica a ales-o pe ea. A ales-o pentru a-i consacra un destin excepţional: destinul unui artist care va rãmâne pentru totdeauna în inima publicului.

Pentru mai multe informaţii, aveţi la dispoziţie:

http://margaretapaslaru.blogspot.com/

www.margareta.com

http://www.margareta.com/discografie2.htm

http://www.facebook.com/profile.php?id=100001751463143&v=wall

http://www.youtube.com/results?search_query=margareta+paslaru&aq=f

Am ales nemãrginirea… In memoriam Cornel Fugaru

       Scriam, nu demult un scurt articol intitulat Ne mor artiştii. De atunci şi pânã acum a mai trecut ceva vreme şi iatã cã a venit vremea altora sã treacã graniţa dintre viaţã şi moarte. Uneori prea repede, alteori neaşteptat, întotdeauna dureros.

       Mã încearcã un sentiment de profundã tristeţe sã scriu acum despre un om pe care l-am cunoscut, despre un om cu care am stat de vorbã, pe care l-am avut ca invitat în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, pe 31 octombrie 2009, şi care astãzi a dispãrut dintre noi. Compozitorul Cornel Fugaru se alãturã pleiadei de artişti care ne-au pãrãsit prematur, lãsând un loc gol în vieţile şi inimile noastre.

        Este suficient sã amintesc „Emoţie de toamnã”, inspiratã de versurile lui Nichita Stãnescu, melodie pe care am difuzat-o de câteva ori în cadrul emisiunii pe care o realizez, „Am ales nemãrginirea” sau „Spune-mi” – un cântec rãsplãtit cu 11 premii la festivaluri de specialitate pentru a înţelege cu sufletul creaţia lui Cornel Fugaru. La care se adaugã şi alte peste 600 de lucrãri compuse în peste 40 de ani dedicaţi muzicii, fãrã a pune la socotealã şi cele 30 de trofee internaţionale pe care maestrul le avea la activ.

      Nu putem trece în revistã în acest moment retrospectiv cariera compozitorului fãrã sã evocãm antologica formaţie „Sincron”, pe care Cornel Fugaru a fondat-o în 1964, formaţie care a marcat o epocã, inaugurând un stil de interpretare, pe cât de valoros, pe atât de novator pentru vremurile comuniste. În special, datoritã felului mãiastru în care Fugaru a ştiut sã îmbrace în ritm de rock, comori ale folclorului românesc: „Alunelu”, „Hãulita de la Gorj” şi „Pocnind din bici pe lângã boi”, fãcându-le astfel accesibile unui public tânãr şi îndrãgostit de muzicã.

        Fugaru a făcut parte din jurii naţionale de concursuri de muzicã uşoarã, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri la televiziune, a apãrut ca interpret în filme – „Opt minute de vis” (1966), regia Mihai Constantinescu; „Opt exerciţii de 625 de linii” (1967), film TV; „Împuşcãturi pe portativ” (1967), regia Cezar Grigoriu – şi a scris şi muzică de film pentru pelicule precum „Brezaia”, „Cici”, Cei 4 M”, „Oacã şi Boacã” etc.

       Împreunã cu soția sa, Mirela Fugaru, a organizat cu numai câțiva ani în urma, festivalul „Steaua de Aur”, dedicat micilor interpreți, festival declarat de Federatia Internationala de Organizare a Festivalurilor cel mai bun din lume în 2001, 2002, 2003.

       În semn de respect şi ca un ultim omagiu adresat celui care a fost Cornel Fugaru, ne-am gândit ca astãzi, de la orele 22.00 pe TVR 3 sã redifuzãm ediţia din 31 octombrie 2010 a emisiunii Din arhiva TVR care i-a fost dedicatã. Chiar dacã de acum Cornel Fugaru a ales nemãrginirea,  muzica sa va fi cea care îi va pãstra vie amintirea!

Irninis Miricioiu

Voulez-vous tango avec moi?

       Tango-ul nu este un dans, este un sentiment. Te duce pe cãi nebãnuite şi te leagã pentru totdeauna de persoana iubitã. În ritmuri de tango doi oameni învaţã sã uite de sine. În ritmuri de tango, îmbrãţişarea devine mai strânsã. Mai posesivã. Mai violentã. În ritmuri de tango, pânã şi timpul uitã sã mai curgã. În ritmuri de tango, noaptea devine zi şi ziua devine noapte. Şi sufletele se contopesc într-o îmbrãţisare, respirã dintr-o singurã vibraţie, emanã pasiune şi senzualitate. Pentru cã aşa cum medita Ilona Glinarsky, „iubirea e tango şi tangoul e iubire. O “conversaţie” între douã suflete, douã inimi, douã trupuri. Un dans sacru al libertãţii!”

       Despre tango se scrie de peste o sutã de ani. Muzica, dansul şi poezia tanguera au fost surprinse într-o mulţime de ipostaze. Tangoul a apãrut undeva la sfârşitul secolului XIX în Argentina, probabil în jurul anului 1880. Datele precise legate de apariţia tangoului sunt dificil de obţinut – comunitatea de oameni în care a apãrut tangoul a dispãrut de mult, iar despre naşterea tangoului ştim mai multe poveşti decât date istorice concrete. Şi totuşi, chiar dacã istoria nu ne oferã prea multe detalii, dincolo de mişcare şi ritm, rãmâne pasiunea transpusã pe note. Rãmâne dorul împletit cu vibraţii, rãmâne patosul unei îmbrãţişãri, amintirea unei atingeri.

       Sâmbãtã, 18 iunie, de la ora 16.00 pe TVR 3, vã invitãm, în cadrul emisiunii Din arhiva TVR,  sã vã lãsaţi furaţi de ritmurile tangoului argentinian, sã vã prindeţi în dans, chiar dacã doar cu sufletul, sã visaţi la vremuri de coridã.

   In concordanta cu tema noastra, recomandam spectacolul Un tango mas, un concept Razvan Mazilu. Cu: Razvan Mazilu, Monica Petrica si TangotangenT Club. Bilete aici: http://www.teatrul-odeon.ro/adrese.htm

Muzica sufletului…cu Marcel Dragomir

       „Adevărata muzică este ceea ce îţi dăruieşte Dumnezeu în minte, pentru că abia atunci eşti cu adevărat în sufletul oamenilor, în sentimentele lor, în gândirea lor. Atunci eşti om cu adevărat şi tu…” mãrturiseşte compozitorul Marcel Dragomir, invitatul lui Irninis Miricioiu, în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, difuzatã sâmbãtã, 9 aprilie, de la ora 16.00 pe TVR 3.

       Fãrã a fi o paralelã între muzica trecutului şi muzica prezentului, discuţia cu celebrul compozitor s-a vrut a fi o incursiune muzicalã în romantismul muzicii uşoare, dar şi o încercare de a-i încuraja pe tinerii talentaţi care vor sã urmeze o carierã artisticã.

        Toata viaţa a fost un visător. Poate cã şi de aceea sensibilitatea sa, pusã pe portativ a reuşit sã sensibilizeze şi alţi oameni. Oameni care au fredonat ani de-a rândul ritmurile sale. Mãrturiseşte că i-a plăcut foarte mult o culoare, pentru că s-a lansat în meserie cântând acea culoare… un albastru infinit. De aceea toate lucrurile bune pe care i le-a dat Dumnezeu  considerã cã sunt albastre… şi pasărea fericirii este tot albastrã.

       Marcel Dragomir este unul dintre cei mai îndrãgiţi compozitori din peisajul muzicii uşoare româneşti. Din 1972, anul în care a debutat componistic cu piesa “N-aştepta” (interpretată de celebrul Aurelian Andreescu), şi până în prezent, a lansat zeci de şlagăre care au devenit melodii de referinţă: Fericirea are chipul tău, Sã mori de dragoste rãnitã, Sã te gândeşti din cand în când la mine, Trenul galben fãrã cai, Un albastru infinit. A lucrat cu foarte mulţi interpreţi de muzică uşoară cum ar fi Elena Cârstea, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Emilia Diţu, Stela Enache, Mihaela Mihai, Mihaela Runceanu şi mulţi alţii.

       A fost profesor de clarinet-saxofon la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, redactor principal la secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române din Bucureşti, a susţinut emisiuni de radio şi de televiziune.