Un sfârşit e un nou început. Sau poate e doar sfârşit

        Astãzi este prima zi din restul vieţii mele. Fãrã sa vreau, fãrã sã-mi doresc mãcar, acest lucru s-a petrecut fãrã ca eu sã pot mişca mãcar un deget. Deşi poate, lucrurile implacabile sunt cele mai dureroase. Ieri s-a încheiat un ciclu de şapte ani din viaţa mea. Şapte ani cu bune şi rele, şapte ani cu lacrimi şi speranţe, dar mai ales şapte ani cu pasiune pentru un lucru în care am investit o bunã bucatã din mine. Şi pentru care nu am precupeţit niciun efort. Şi care da, recunosc, m-a rãsplãtit din plin pentru fiecare clipã din cei şapte ani pe care i-am dedicat-o.Din arhiva TVR       Drumul emisiunii mele „Din arhiva TVR” se opreşte dupa şapte ani de întâlniri memorabile cu oameni pe care i-am admirat sincer de când eram copil. Pe unii i-am vãzut la televizor şi nu am sperat niciodatã cã voi avea privilegiul sã mã întâlnesc faţã în faţã sau, şi mai mult, sã îi am parteneri de dialog. Pe alţii i-am auzit cântând şi mi-am legat, ca fiecare dintre noi, momente din viaţã de cântecele lor. Pe unii i-am admirat dând viaţã vreunui personaj, întruchipând binele şi rãul, transmiţând emoţie, creionând lumi ideale. De alţii m-am apropiat încet, cu teamã, având ideea preconceputã cã voi fi judecatã dupã vârstã, înfãţişare, statut şi mai puţin dupã ce sunt eu în realitate. Ce gândesc. Ce simt.

        Am întâlnit atâţia oameni minunaţi încât mi-e greu acum pânã sã-i şi enumãr. Oameni de la care am avut ce învãţa, dincolo de exemplul personal. Oameni care m-au construit pe mine ca om, care m-au şlefuit prin prisma experienţei lor de viaţã, a felului în care au ales sã-şi croiascã existenţa. Mulţi dintre ei nu mai sunt printre noi. Dar poate uneori gândul meu bun ajunge la ei în ceruri: Ion Lucian, Ştefan Radof, Dumitru Rucãreanu, Adrian Pãunescu, George Motoi, Dan Mihãescu, Nae Lãzãrescu, Dan Iordachescu, Cornel Fugaru şi mulţi alţii. Pe mulţi îi admiram fãrã sã îndrãznesc sã sper cã îi voi cunoaşte vreodatã (Matei Vişniec, Carmen Stãnescu). De mulţi dintre ei îmi este dor. De vorba caldã, de înţelepciunea unor vieţi trãite altfel, de modelul pe care încã îl reprezintã.

       Îmi veţi spune cã dupã şapte ani scotocind în arhivã, am devenit şi eu de modã veche. Da, se poate spune şi aşa, dacã a fi de modã veche înseamnã sã te regãseşti tot mai puţin într-o lume care vinde cu preponderenţã pâine şi circ. În care nonvalorile sunt ridicate la rang de valoare, iar oamenii care au cu adevãrat ceva de spus nu mai au loc de nulitãţi. În care dominã kitschul, senzaţionalul, grotescul, scandalul, în care totul este prea strident, prea violent, prea agresiv. În care nu mai existã loc pentru nuanţe, pentru idei, pentru interpretãri. În care totul ne este vândut de-a gata, deja rumegat şi digerat într-o încercare bolnavã de alienare a individului. Nu, nu mã regãsesc deloc în lumea asta. Mie îmi este dor de decenţã, bun simţ, pudoare, de oameni care nu se limiteazã la pojghiţa vieţii de zi cu zi, care ştiu sã trãiascã dincolo de aparenţe şi de banalitate, care au alte modele şi sunt în stare sã le transmitã mai departe, care au nişte repere adânc înrãdãcinate în suflet şi sunt capabili sã îşi pãstreze coloana vertebralã indiferent de vremurile în care trãim. Sã fie ei înşişi, nu copia altora. 

       Am încercat prin toate mijloacele sã duc mai departe „Arhiva” mea. O emisiune pe care am gândit-o fãrã a mã abate niciodatã de la mesajul pe care am vrut sã-l transmit de-a lungul timpului. Cã în noianul de inculturã, de prostie crasã, manelizare intelectualã, superficial şi banalitate, existã oameni care trãiesc altfel. Cã au alte sisteme de valori dupã care şi-au croit viaţa. Cã nu este neaparatã nevoie sã ne îndobitocim spiritual doar pentru cã „asta vrea publicul”. Nu, dragii mei, publicul nu vrea asta! Sau cel puţin, nu tot publicul! Publicul vrea ce i se oferã. Degeaba spunem cã atâta timp cât are telecomanda în mânã are posibilitatea alegerii. Da, aşa este… dar ce face când trebuie sã aleagã dintre zece lucruri şi toate la fel de proaste? Se blazeazã şi încet încet acceptã ce i se dã. Nu îi mai pasã. Fãrã sã-şi dea seama cã astfel devine şi el un simplu numãr care alcãtuieşte rapoartele de audienţã. Cã nu existã ca individ ci doar face parte dintr-o masã de manevrã numai bunã de îndreptat cãtre un scop sau un altul. În general, scopul este financiar. Cãci, din pãcate, astãzi, înafarã de ban nu mai existã nimic.

        Nu vreau sã comentez aspecte legate de necesitatea pãstrãrii în grila de programe a „Arhivei”.  Nici de eforturile depuse în ultimii doi ani pentru a reuşi sã realizãm noi emisiuni. Nici de orele petrecute pe la uşi pentru a primi acelaşi rãspuns, nici de miile de hârtii trimise cãtre diferite departamente pentru a putea merge mai departe. Ţin doar sã punctez un alt aspect legat de costuri: din pãcate, în România, cultura nu se face cu bani. Deşi exact acest lucru ar trebui. Şi nici nu aduce (vezi cazul TVR Cultural). Tot astfel, nici emisiunea respectivã nu costa TVR-ul o avere. Mai bine spus, nu îl costa decât resuse interne, pentru cã toţi oamenii prezenţi în studioul nostru nu au fost niciodatã plãtiţi. Nu mã mândresc cu asta, ba chiar este o ruşine pentru mine sã o spun. Toţi cei care au venit de-a lungul timpului meritau mai mult decât vreo câteva sute de lei menite sã le acopere deranjul. Meritau în primul rând aprecierea noastrã. Care, iatã, devine din ce în ce mai palidã, pânã când va dispãrea de tot, odatã cu dispariţia acelor câteva emisiuni unde mai aveau acces.

Din arhiva TVR        De ce atâta îndârjire pentru a pãstra emisiunea? E doar o emisiune tv, veţi spune. Am vrut sã arãt cã se poate. Cã avem nevoie de modele  – profesionale, umane, de viaţã – care sã ne împrumute reperele lor. Cã încã mai existã speranţã pentru cei care gândesc, care au nevoie de artã şi de frumos ca sã nu se sufoce în lumea asta tot mai haoticã şi mai delirantã. Cã nu tot ce existã la televizor trebuie sã fie prost şi deşãnţat. Cã atâta timp cât eşti consecvent cu tine însuţi şi cu munca ta, rezultatele nu vor întârzia sã aparã  (în Raportul de activitate al TVR din 2010, emisiunea „Din arhiva TVR” era consideratã cea mai bunã de pe TVR 3). Cã indiferent unde transmiţi mesajul, atâta timp cât el are profunzime, se vor gãsi urechi care sã-l audã şi minţi care sã-l priceapã. Cã poţi avea longevitate atâta timp cât eşti sincer cu tine şi cu publicul cãruia i te adresezi.

        Acesta a fost crezul meu timp de şapte ani. Nu ştiu în ce mãsurã am reuşit sã îl îndeplinesc. Poate doar cei care au urmãrit ce am realizat de-a lungul timpului sã îmi poatã da adevãrata mãsurã a lucrurilor. Sã îmi spunã unde am greşit, chiar dacã acum, poate, este mult prea târziu. Ştiu doar cã mai erau multelucruri de fãcut, multe de spus, mulţi oameni noi de adus în faţa dumneavoastrã. Da, în faţa dumneavoastrã, a celor care ne-aţi urmãrit, ne-aţi apreciat, ne-aţi criticat, ne-aţi trimis un gând bun, aţi empatizat cu noi şi ne-aţi motivat sã mergem mai departe. Am tot încercat asta, indiferent cât de greu mi-a fost, cât de tare a durut, câtã umilinţã a trebuit sã ascundã un astfel de demers. Acum nu se mai poate.

        Şi nu, nu am deloc sentimentul acela cã un sfârşit este un nou început, chiar dacã, sã zicem cã activitatea mea profesionalã nu se încheie aici. Cu „Arhiva” mea se sfârşeşte un ideal de lume. O emoţie, O revelaţie.

Anunțuri

Din 20 aprilie „Arhiva” se întoarce pe TVR 3 ! Vã mulţumim cã ne-aţi susţinut!

cd_dinarhivatvr         Un nou sezon, un nou început. Şi asta pentru cã, din decembrie 2008, emisiunea „Din arhiva TVR” s-a difuzat neîntrerupt, aducând în faţa dumneavoastrã, a tuturor celor care ne-aţi urmãrit în tot aceşti ani, oameni deosebiţi, oameni care au scris istorie în domeniul în care activeazã, adevãrate modele de pasiune şi profesionalism.

        Am învãţat în aceşti ani sã scormonim adânc prin arhive în cãutarea comorilor pe care ei le-au lãsat în urmã, într-o încercare – reuşitã am spune noi – de a învinge timpul. Am cãutat sã promovãm teatrul, literatura, baletul, muzica în toate formele ei, folclorul autentic românesc şi tot ceea ce ţine de culturã, scoţând la luminã autenticele valori care ne definesc.

        Iar dumneavoastrã aţi receptat mesajul şi drept urmare, în toţi aceşti ani, v-am simţit alãturi. Iar acum a venit momentul sã vã mulţumim. Pentru critici şi laude, pentru idei şi propuneri, pentru toate comentariile şi sugestiile care ne-au fãcut în timp ceea ce suntem. Şi ne-au determinat în fiecare zi sã devenim mai buni. Mai creativi. Mai optimişti. Mai plini de pasiune. Mai încrezãtori în noi.

        Şi tocmai de aceea, acum mergem mai departe. Cu idei noi, cu invitaţi care au ceva de spus, cu imagini dragi care stârnesc amintiri. Cu poveşti de viaţã şi mãrturisiri care stârnesc emoţii. Cu noi înşine încercând sã ne autodepãşim. Din 20 aprilie, „Arhiva” se întoarce pe TVR 3, în fiecare sâmbãtã de la ora 19.30. Şi vã invitãm, din nou, sã ne rãmâneţi alãturi.Din arhiva TVR

        Orice moment special este marcat cu o ediţie specialã. Iar prima ediţie din noul sezon, vã propune o trecere în revistã a domeniilor pe care le-am promovat de-a lungul timpului, împreunã cu invitaţi care ne-au cãlcat pragul şi care s-au bucurat sã ne împãrtãşeascã fragmente din experienţa lor, fie cã este vorba de teatru, muzicã uşoarã sau muzicã clasicã.

         Alexandru Arşinel şi Stela Popescu, doi dintre cei mai iubiţi actori ai scenei româneşti, Dida Drãgan şi Gabriel Dorobanţu, voci inconfundabile care stârnesc amintiri, împreunã cu Marcel Pavel, care demonstreazã cã nu existã graniţe între stiluri muzicale, sunt cei care au acceptat invitaţia lui Irninis Miricioiu de a marca aniversar noul sezon. Şi alãturi de ei, mulţi alţii pe care îi veţi vedea într-o ediţie viitoare a emisiunii „Din arhiva TVR”.

Am ales nemãrginirea… In memoriam Cornel Fugaru

       Scriam, nu demult un scurt articol intitulat Ne mor artiştii. De atunci şi pânã acum a mai trecut ceva vreme şi iatã cã a venit vremea altora sã treacã graniţa dintre viaţã şi moarte. Uneori prea repede, alteori neaşteptat, întotdeauna dureros.

       Mã încearcã un sentiment de profundã tristeţe sã scriu acum despre un om pe care l-am cunoscut, despre un om cu care am stat de vorbã, pe care l-am avut ca invitat în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, pe 31 octombrie 2009, şi care astãzi a dispãrut dintre noi. Compozitorul Cornel Fugaru se alãturã pleiadei de artişti care ne-au pãrãsit prematur, lãsând un loc gol în vieţile şi inimile noastre.

        Este suficient sã amintesc „Emoţie de toamnã”, inspiratã de versurile lui Nichita Stãnescu, melodie pe care am difuzat-o de câteva ori în cadrul emisiunii pe care o realizez, „Am ales nemãrginirea” sau „Spune-mi” – un cântec rãsplãtit cu 11 premii la festivaluri de specialitate pentru a înţelege cu sufletul creaţia lui Cornel Fugaru. La care se adaugã şi alte peste 600 de lucrãri compuse în peste 40 de ani dedicaţi muzicii, fãrã a pune la socotealã şi cele 30 de trofee internaţionale pe care maestrul le avea la activ.

      Nu putem trece în revistã în acest moment retrospectiv cariera compozitorului fãrã sã evocãm antologica formaţie „Sincron”, pe care Cornel Fugaru a fondat-o în 1964, formaţie care a marcat o epocã, inaugurând un stil de interpretare, pe cât de valoros, pe atât de novator pentru vremurile comuniste. În special, datoritã felului mãiastru în care Fugaru a ştiut sã îmbrace în ritm de rock, comori ale folclorului românesc: „Alunelu”, „Hãulita de la Gorj” şi „Pocnind din bici pe lângã boi”, fãcându-le astfel accesibile unui public tânãr şi îndrãgostit de muzicã.

        Fugaru a făcut parte din jurii naţionale de concursuri de muzicã uşoarã, a susţinut numeroase concerte şi recitaluri la televiziune, a apãrut ca interpret în filme – „Opt minute de vis” (1966), regia Mihai Constantinescu; „Opt exerciţii de 625 de linii” (1967), film TV; „Împuşcãturi pe portativ” (1967), regia Cezar Grigoriu – şi a scris şi muzică de film pentru pelicule precum „Brezaia”, „Cici”, Cei 4 M”, „Oacã şi Boacã” etc.

       Împreunã cu soția sa, Mirela Fugaru, a organizat cu numai câțiva ani în urma, festivalul „Steaua de Aur”, dedicat micilor interpreți, festival declarat de Federatia Internationala de Organizare a Festivalurilor cel mai bun din lume în 2001, 2002, 2003.

       În semn de respect şi ca un ultim omagiu adresat celui care a fost Cornel Fugaru, ne-am gândit ca astãzi, de la orele 22.00 pe TVR 3 sã redifuzãm ediţia din 31 octombrie 2010 a emisiunii Din arhiva TVR care i-a fost dedicatã. Chiar dacã de acum Cornel Fugaru a ales nemãrginirea,  muzica sa va fi cea care îi va pãstra vie amintirea!

Irninis Miricioiu

La mulţi ani 2011!

 

LA MULŢI ANI

 

tuturor prietenilor

 

emisiunii Din arhiva TVR!

 

  S-aveţi parte de un an aşa cum vi-l doriţi! Iar noi vã promitem cã va vom fi aproape şi în 2011! Cu invitaţi care meritã sã vinã în faţa dumneavoastrã, cu teme din ce în ce mai incitante, cu emisiuni în urma cãrora sã n-aveţi impresia cã v-aţi pierdut timpul!

 

 

In memoriam Adrian Pãunescu

           

         Speram sã nu ajung sã scriu niciodatã despre poetul Adrian Pãunescu la trecut. În mintea mea, de om care l-a cunoscut ca profesor, dar şi în calitate de invitat al emisiunii Din arhiva TVR, el continuã sã trãiascã şi acum, în clipa aceasta, când scriu aceste rânduri, deşi realitatea nu înceteazã sã mã contrazicã.

      Nu am crezut cã dispariţia lui dintre noi mã va afecta atat de mult. Nu am crezut cã voi simţi cã mi-am pierdut o rudã, un prieten, un profesor care timp de un an de zile ne-a împãrtãşit, mie şi colegilor mei, câte ceva din experienţa lui de viatã, din cultura sa vastã, câte ceva din propriul sãu suflet. Şi cred cã acelaşi sentiment îl trãiesc mulţi dintre cei care l-au cunoscut, fie şi prin intermediul scrisului sãu, al poeziilor sale care ţintesc cele mai intime coarde ale sufletului omenesc, fãcându-le sã vibreze într-un ritm de cãdelniţã.

       L-am perceput cu admiraţie, cu respect, cu teamã aproape; întalnirea prilejuitã de acceptarea invitaţiei în studioul emisiunii fiind una pe cât de aşteptatã, pe atât de provocatoare de nelinişti, tocmai pentru cã nu mi-am putut imagina niciodatã cã voi reuşi sã îl am ca partener de discuţie, de la egal la egal pe unul dintre cei care au reuşit sã schimbe istoria culturii româneşti. Mi-a fost teamã atunci sã nu greşesc, sã nu depãşesc vreo limitã imaginarã, sã nu mã ridic la nivelul propriilor mele aşteptãri în faţa unui interlocutor pe care îl cunoşteam doar printre rânduri. Rânduri, rânduri de poezie ruptã din sufletul sãu.  Şi dupã ce becul roşu al camerei de luat vederi s-a aprins, dupã ce mi-am luat inima în dinţi şi am început discuţia, am descoperit un alt Adrian Pãunescu, foarte cald, foarte apropiat de noi toţi şi totuşi foarte trist. Trist pentru revelaţia bãtãliei pierdute deşi pe care n-a abandonat-o niciodatã. Trist pentru valurile de inculturã care ne împresoarã fãrã sã ne dãm seama, trist pentru incapacitatea noastrã de a ieşi din cercul strâmt al neînţelegerii noastre.

       În finalul emisiunii, mi-a promis cã va reveni în studioul emisiunii Din arhiva TVR pentru o nouã discuţie. Şi acum constat cã m-a minţit. Pe mine, pe noi, pe toţi cei care ne-am aşteptat sã-l vedem luptând în continuare. Cu dogmele, cu kitsch-ul moral al vieţii de zi cu zi, cu noi înşine. Şi poate cã totuşi, undeva, cândva, dincolo de timp şi spaţiu, vom avea din nou ocazia unei revederi. Fie ea şi în cer.

       Ca o ultimã dovadã de respect, ne-am gândit sã redifuzãm în aceastã searã, de la ora 23.00, pe TVR 3 înregistrarea emisiunii Din arhiva TVR din 16 ianuarie 2010, atunci când poetul Adrian Paunescu ne-a cãlcat pragul pentru a ne dãrui câte ceva din bogãţia sufletului sãu.

Irninis Miricioiu

 

La mulţi ani, Cezara!

           Una dintre marile actriţe care au ştiut sã-şi impregneze o frânturã din farmecul lor în memoria publicului, prin intermediul jocului actoricesc şi al pasiunii cu care au urcat pe scenã de fiecare datã, şi-a sãrbãtorit ieri ziua de naştere. În numele echipei care realizeazã emisiunea Din arhiva TVR, dar şi al tuturor telespectatorilor care ne-au scris, îi urãm doamnei Cezara Dafinescu, „La mulţi ani!”, viaţã lungã şi cât mai multe bucurii.

       Pe 15 mai 2010, doamna Cezara Dafinescu a acceptat invitaţia moderatoarei Irninis Miricioiu de a împãrtãşi tuturor celor care o iubesc câte ceva din experienţa sa de viaţã, într-un dialog plin de modestie şi de sinceritate.  

        Deşi a ajuns campioanã la atletism, sãritura în înãlţime, domnia sa a renunţat la pasiunea pentru sport în favoarea unei alte pasiuni: teatrul.  A absolvit Institutul de Artã Teatralã şi Cinematograficã, Bucureşti, promoţia 1973. Societarã a Teatrului Naţional Bucureşti şi stãpânã absolutã a mai mult de o sutã de roluri pe scenã, în film şi la televiziune, a rãmas în memoria publicului, care nu a încetat nicio clipã s-o iubeascã, în producţii ca Act veneţian, Explozia, Rãzboiul de Independenţã, Secretul lui Nemesis, Gaiţele, Cucoana Chiriţa şi multe altele.

        A interpretat roluri de femei ingenue, maliţioase, dar şi seducãtoare, reuşind sã câstige pentru totdeauna simpatia publicului. Fire deschisã, expansivã, pasionatã de a dãrui un strop de emoţie fiecãrui spectator care o vede pe scenã, actriţa exceleazã prin maniera aprope impresionistã de interpretare, reuşind sã treacã bariera dintre actor şi spectator. Însuşi numele pe care îl poartã, descins din Roma cezarilor, a prefigurat, parcã, o carierã de succes.

La mulţi ani, Laurenţiu Tãnase!

      Cunoscutul sociolog, teolog, profesor, cercetãtor în sociologie religioasã şi membru al CNSAS, Laurenţiu Tãnase a împlinit pe 26 iunie 43 de ani. Laurenţiu Tãnase a fost invitatul care a deschis noul sezon 2009-2010 al emisiunii Din arhiva TVR, fiind prezent în studio alãturi de moderatoarea Irninis Miricioiu, pe 10 octombrie 2009, într-o ediţie dedicatã „nostalgiilor de toamnã”. Nostalgii atât legate de anotimp, cât şi de cotidianul cu care ne confruntãm cu toţii.

      Laurenţiu Tãnase mãrturiseşte cã a rãmas profund legat de meleagurile natale, fiind buzoian la origine. Legãtura profundã cu spiritualitatea l-au determinat sã urmeze cursurile Facultãţii de Teologie Ortodoxã din Bucureşti, unde a fost admis (primul pe lista) şi la cursuri de doctorat pentru anii 1994-2000. Ulterior, a urmat cursuri post-universitare de studii ecumenice la Institutul Ecumenic din Bossey, din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, institut ţinând de Universitatea din Geneva (Elveţia). În anul 2005, a obţinut titlul ştiinţific de doctor în sociologie religioasă, în calitate de bursier al guvernului francez, la Universitatea de Ştiinţe Umaniste “Marc Bloch” din Strasbourg, Franţa.

       După absolvirea facultăţii, Laurenţiu Tănase a predat ca profesor de religie şi metodologie pedagogică la Liceul Pedagogic din Bucureşti, iar din 1996 este asistent universitar titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii “Ovidius” din Constanţa.

      Între anii 1996-2000 a fost acreditat permanent în calitate de corespondent de presă la Centrul de presă al Consiliului Europei de la Strasbourg. În această calitate, a participat la toate reuniunile şi sesiunile Ansamblului Parlamentar al acestuia.

       A fost membru al echipei de cercetători în sociologie religioasă a Centrului de Sociologie a Religiilor şi Etică Socială al Universităţii de Ştiinţe Umaniste “Marc Bloch” din Strasbourg, al Grupului de cercetare şi studii dogmatice şi ecumenice (G.R.E.D.O.) al Facultăţilor de Teologie catolică şi protestantă din acelaşi oraş şi al Asociaţiei Franceze de Sociologie Religioasă din cadrul Centrului Naţional de Cercetare Ştiinţifică de la Paris.

      La data de 5 ianuarie 2001, Laurenţiu Tănase a fost numit în funcţia de Secretar de Stat pentru Culte în Ministerul Culturii şi Cultelor, funcţie pe care a deţinut-o până la 29 decembrie 2004. Propus de către PSD, el a fost ales ca membru al Colegiului CNSAS, fiind validat de către Parlament la 23 martie 2006, având un mandat de 6 ani.

       În paralel cu această activitate, Laurenţiu Tănase este lector universitar titular la Catedra de Sociologia Religiilor de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Bucureşti.

     În numele echipei care realizeazã emisiunea Din arhiva TVR, îi urãm „La mulţi ani!” şi sã aibã parte de tot ceea ce-şi doreşte, atât pe plan profesional, cât şi în viaţa privatã.