Un sfârşit e un nou început. Sau poate e doar sfârşit

        Astãzi este prima zi din restul vieţii mele. Fãrã sa vreau, fãrã sã-mi doresc mãcar, acest lucru s-a petrecut fãrã ca eu sã pot mişca mãcar un deget. Deşi poate, lucrurile implacabile sunt cele mai dureroase. Ieri s-a încheiat un ciclu de şapte ani din viaţa mea. Şapte ani cu bune şi rele, şapte ani cu lacrimi şi speranţe, dar mai ales şapte ani cu pasiune pentru un lucru în care am investit o bunã bucatã din mine. Şi pentru care nu am precupeţit niciun efort. Şi care da, recunosc, m-a rãsplãtit din plin pentru fiecare clipã din cei şapte ani pe care i-am dedicat-o.Din arhiva TVR       Drumul emisiunii mele „Din arhiva TVR” se opreşte dupa şapte ani de întâlniri memorabile cu oameni pe care i-am admirat sincer de când eram copil. Pe unii i-am vãzut la televizor şi nu am sperat niciodatã cã voi avea privilegiul sã mã întâlnesc faţã în faţã sau, şi mai mult, sã îi am parteneri de dialog. Pe alţii i-am auzit cântând şi mi-am legat, ca fiecare dintre noi, momente din viaţã de cântecele lor. Pe unii i-am admirat dând viaţã vreunui personaj, întruchipând binele şi rãul, transmiţând emoţie, creionând lumi ideale. De alţii m-am apropiat încet, cu teamã, având ideea preconceputã cã voi fi judecatã dupã vârstã, înfãţişare, statut şi mai puţin dupã ce sunt eu în realitate. Ce gândesc. Ce simt.

        Am întâlnit atâţia oameni minunaţi încât mi-e greu acum pânã sã-i şi enumãr. Oameni de la care am avut ce învãţa, dincolo de exemplul personal. Oameni care m-au construit pe mine ca om, care m-au şlefuit prin prisma experienţei lor de viaţã, a felului în care au ales sã-şi croiascã existenţa. Mulţi dintre ei nu mai sunt printre noi. Dar poate uneori gândul meu bun ajunge la ei în ceruri: Ion Lucian, Ştefan Radof, Dumitru Rucãreanu, Adrian Pãunescu, George Motoi, Dan Mihãescu, Nae Lãzãrescu, Dan Iordachescu, Cornel Fugaru şi mulţi alţii. Pe mulţi îi admiram fãrã sã îndrãznesc sã sper cã îi voi cunoaşte vreodatã (Matei Vişniec, Carmen Stãnescu). De mulţi dintre ei îmi este dor. De vorba caldã, de înţelepciunea unor vieţi trãite altfel, de modelul pe care încã îl reprezintã.

       Îmi veţi spune cã dupã şapte ani scotocind în arhivã, am devenit şi eu de modã veche. Da, se poate spune şi aşa, dacã a fi de modã veche înseamnã sã te regãseşti tot mai puţin într-o lume care vinde cu preponderenţã pâine şi circ. În care nonvalorile sunt ridicate la rang de valoare, iar oamenii care au cu adevãrat ceva de spus nu mai au loc de nulitãţi. În care dominã kitschul, senzaţionalul, grotescul, scandalul, în care totul este prea strident, prea violent, prea agresiv. În care nu mai existã loc pentru nuanţe, pentru idei, pentru interpretãri. În care totul ne este vândut de-a gata, deja rumegat şi digerat într-o încercare bolnavã de alienare a individului. Nu, nu mã regãsesc deloc în lumea asta. Mie îmi este dor de decenţã, bun simţ, pudoare, de oameni care nu se limiteazã la pojghiţa vieţii de zi cu zi, care ştiu sã trãiascã dincolo de aparenţe şi de banalitate, care au alte modele şi sunt în stare sã le transmitã mai departe, care au nişte repere adânc înrãdãcinate în suflet şi sunt capabili sã îşi pãstreze coloana vertebralã indiferent de vremurile în care trãim. Sã fie ei înşişi, nu copia altora. 

       Am încercat prin toate mijloacele sã duc mai departe „Arhiva” mea. O emisiune pe care am gândit-o fãrã a mã abate niciodatã de la mesajul pe care am vrut sã-l transmit de-a lungul timpului. Cã în noianul de inculturã, de prostie crasã, manelizare intelectualã, superficial şi banalitate, existã oameni care trãiesc altfel. Cã au alte sisteme de valori dupã care şi-au croit viaţa. Cã nu este neaparatã nevoie sã ne îndobitocim spiritual doar pentru cã „asta vrea publicul”. Nu, dragii mei, publicul nu vrea asta! Sau cel puţin, nu tot publicul! Publicul vrea ce i se oferã. Degeaba spunem cã atâta timp cât are telecomanda în mânã are posibilitatea alegerii. Da, aşa este… dar ce face când trebuie sã aleagã dintre zece lucruri şi toate la fel de proaste? Se blazeazã şi încet încet acceptã ce i se dã. Nu îi mai pasã. Fãrã sã-şi dea seama cã astfel devine şi el un simplu numãr care alcãtuieşte rapoartele de audienţã. Cã nu existã ca individ ci doar face parte dintr-o masã de manevrã numai bunã de îndreptat cãtre un scop sau un altul. În general, scopul este financiar. Cãci, din pãcate, astãzi, înafarã de ban nu mai existã nimic.

        Nu vreau sã comentez aspecte legate de necesitatea pãstrãrii în grila de programe a „Arhivei”.  Nici de eforturile depuse în ultimii doi ani pentru a reuşi sã realizãm noi emisiuni. Nici de orele petrecute pe la uşi pentru a primi acelaşi rãspuns, nici de miile de hârtii trimise cãtre diferite departamente pentru a putea merge mai departe. Ţin doar sã punctez un alt aspect legat de costuri: din pãcate, în România, cultura nu se face cu bani. Deşi exact acest lucru ar trebui. Şi nici nu aduce (vezi cazul TVR Cultural). Tot astfel, nici emisiunea respectivã nu costa TVR-ul o avere. Mai bine spus, nu îl costa decât resuse interne, pentru cã toţi oamenii prezenţi în studioul nostru nu au fost niciodatã plãtiţi. Nu mã mândresc cu asta, ba chiar este o ruşine pentru mine sã o spun. Toţi cei care au venit de-a lungul timpului meritau mai mult decât vreo câteva sute de lei menite sã le acopere deranjul. Meritau în primul rând aprecierea noastrã. Care, iatã, devine din ce în ce mai palidã, pânã când va dispãrea de tot, odatã cu dispariţia acelor câteva emisiuni unde mai aveau acces.

Din arhiva TVR        De ce atâta îndârjire pentru a pãstra emisiunea? E doar o emisiune tv, veţi spune. Am vrut sã arãt cã se poate. Cã avem nevoie de modele  – profesionale, umane, de viaţã – care sã ne împrumute reperele lor. Cã încã mai existã speranţã pentru cei care gândesc, care au nevoie de artã şi de frumos ca sã nu se sufoce în lumea asta tot mai haoticã şi mai delirantã. Cã nu tot ce existã la televizor trebuie sã fie prost şi deşãnţat. Cã atâta timp cât eşti consecvent cu tine însuţi şi cu munca ta, rezultatele nu vor întârzia sã aparã  (în Raportul de activitate al TVR din 2010, emisiunea „Din arhiva TVR” era consideratã cea mai bunã de pe TVR 3). Cã indiferent unde transmiţi mesajul, atâta timp cât el are profunzime, se vor gãsi urechi care sã-l audã şi minţi care sã-l priceapã. Cã poţi avea longevitate atâta timp cât eşti sincer cu tine şi cu publicul cãruia i te adresezi.

        Acesta a fost crezul meu timp de şapte ani. Nu ştiu în ce mãsurã am reuşit sã îl îndeplinesc. Poate doar cei care au urmãrit ce am realizat de-a lungul timpului sã îmi poatã da adevãrata mãsurã a lucrurilor. Sã îmi spunã unde am greşit, chiar dacã acum, poate, este mult prea târziu. Ştiu doar cã mai erau multelucruri de fãcut, multe de spus, mulţi oameni noi de adus în faţa dumneavoastrã. Da, în faţa dumneavoastrã, a celor care ne-aţi urmãrit, ne-aţi apreciat, ne-aţi criticat, ne-aţi trimis un gând bun, aţi empatizat cu noi şi ne-aţi motivat sã mergem mai departe. Am tot încercat asta, indiferent cât de greu mi-a fost, cât de tare a durut, câtã umilinţã a trebuit sã ascundã un astfel de demers. Acum nu se mai poate.

        Şi nu, nu am deloc sentimentul acela cã un sfârşit este un nou început, chiar dacã, sã zicem cã activitatea mea profesionalã nu se încheie aici. Cu „Arhiva” mea se sfârşeşte un ideal de lume. O emoţie, O revelaţie.

Anunțuri

Arhiva se întoarce! Partea a II-a a ediţiei aniversare

         Din 20 aprilie „Arhiva” s-a întors pe TVR 3 pentru un nou sezon. Iar acest lucru merita sãrbãtorit printr-o ediţie aniversarã. O ediţie care sã marcheze un nou început alãturi de invitaţi deosebiţi care ne-au cãlcat pragul în aceşti ani de emisiuni neîntrerupte. Ne-am propus un periplu printre temele pe care le-am abordat dintre cele mai diverse domenii, trecând de la teatru la muzicã uşoarã, clasicã sau folk.Irninis Miricioiu

         Şi pentru cã o astfel de iniţativã nu poate fi epuizatã într-o singurã ediţie, sâmbãtã, 10 mai, începând de la ora 19.30 vã invitãm sã urmãriţi partea a doua a ediţiei aniversare, în cadrul cãreia ne vom opri la folk, dans, sport, romanţã şi jazz.

         Ducu Bertzi şi chitara sa fermecatã, Cristian Ţopescu, Magdalena Rovinescu şi trupa de balet „Studio M” din cadrul Operei Române, Aurel şi Alexandru Pãdureanu sunt cei care au rãspuns cu generozitate invitaţiei lui Irninis Miricioiu reveni în studioul „Din arhiva TVR” pentru a marca aniversar noul sezon.

        În aceeaşi mãsurã, este o certitudine faptul cã ultimii au ani au adus pierderi ireparabile culturii romaneşti. Tot mai mulţi actori, interpreţi, oameni de culturã, au pãrãsit aceastã lume, lãsãnd în urma lor goluri greu de umplut. Printre ei şi oameni care au cãlcat pragul acestui studio, care ne-au spus povestea lor, ne-au oferit cu generozitate bucãţi de suflet: Ştefan Radof, Ion Lucian, Gruia Stoia, Adrian Pãunescu, Cornel Fugaru, Dan Mihãescu şi Dumitru Rucãreanu. La ceas aniversar, le aducem un umil omagiu în semn de preţuire pentru ceea ce au lãsat în urmã.

In memoriam Adrian Pãunescu

           

         Speram sã nu ajung sã scriu niciodatã despre poetul Adrian Pãunescu la trecut. În mintea mea, de om care l-a cunoscut ca profesor, dar şi în calitate de invitat al emisiunii Din arhiva TVR, el continuã sã trãiascã şi acum, în clipa aceasta, când scriu aceste rânduri, deşi realitatea nu înceteazã sã mã contrazicã.

      Nu am crezut cã dispariţia lui dintre noi mã va afecta atat de mult. Nu am crezut cã voi simţi cã mi-am pierdut o rudã, un prieten, un profesor care timp de un an de zile ne-a împãrtãşit, mie şi colegilor mei, câte ceva din experienţa lui de viatã, din cultura sa vastã, câte ceva din propriul sãu suflet. Şi cred cã acelaşi sentiment îl trãiesc mulţi dintre cei care l-au cunoscut, fie şi prin intermediul scrisului sãu, al poeziilor sale care ţintesc cele mai intime coarde ale sufletului omenesc, fãcându-le sã vibreze într-un ritm de cãdelniţã.

       L-am perceput cu admiraţie, cu respect, cu teamã aproape; întalnirea prilejuitã de acceptarea invitaţiei în studioul emisiunii fiind una pe cât de aşteptatã, pe atât de provocatoare de nelinişti, tocmai pentru cã nu mi-am putut imagina niciodatã cã voi reuşi sã îl am ca partener de discuţie, de la egal la egal pe unul dintre cei care au reuşit sã schimbe istoria culturii româneşti. Mi-a fost teamã atunci sã nu greşesc, sã nu depãşesc vreo limitã imaginarã, sã nu mã ridic la nivelul propriilor mele aşteptãri în faţa unui interlocutor pe care îl cunoşteam doar printre rânduri. Rânduri, rânduri de poezie ruptã din sufletul sãu.  Şi dupã ce becul roşu al camerei de luat vederi s-a aprins, dupã ce mi-am luat inima în dinţi şi am început discuţia, am descoperit un alt Adrian Pãunescu, foarte cald, foarte apropiat de noi toţi şi totuşi foarte trist. Trist pentru revelaţia bãtãliei pierdute deşi pe care n-a abandonat-o niciodatã. Trist pentru valurile de inculturã care ne împresoarã fãrã sã ne dãm seama, trist pentru incapacitatea noastrã de a ieşi din cercul strâmt al neînţelegerii noastre.

       În finalul emisiunii, mi-a promis cã va reveni în studioul emisiunii Din arhiva TVR pentru o nouã discuţie. Şi acum constat cã m-a minţit. Pe mine, pe noi, pe toţi cei care ne-am aşteptat sã-l vedem luptând în continuare. Cu dogmele, cu kitsch-ul moral al vieţii de zi cu zi, cu noi înşine. Şi poate cã totuşi, undeva, cândva, dincolo de timp şi spaţiu, vom avea din nou ocazia unei revederi. Fie ea şi în cer.

       Ca o ultimã dovadã de respect, ne-am gândit sã redifuzãm în aceastã searã, de la ora 23.00, pe TVR 3 înregistrarea emisiunii Din arhiva TVR din 16 ianuarie 2010, atunci când poetul Adrian Paunescu ne-a cãlcat pragul pentru a ne dãrui câte ceva din bogãţia sufletului sãu.

Irninis Miricioiu

 

Best of Din arhiva TVR – partea a doua!

      60 de minute nu sunt suficiente pentru a trece în revistã un întreg sezon de emisiuni în care am reuşit sã îi aducem în faţa dumneavoastrã, a publicului iubitor de culturã, pe câţiva dintre oamenii care au demonstrat de-a lungul timpului cã viaţa se poate dedica întru-totul unui singur crez, fie cã este vorba de muzicã, teatru sau balet.

      Sãptãmâna trecutã v-aţi întâlnit cu o parte dintre invitaţii care au transformat o simplã emisiune de televiziune într-o adevãratã lecţie de viaţã. Sãptãmânã aceasta vã invitãm sã urmariţi partea a doua a Best of-ului nostru în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, de sâmbãtã, 25 septembrie, de la 15.30 pe TVR 3, a cãrei gazdã este, ca de obicei, Irninis Miricioiu.  

       Şi pentru cã însãşi „Arhiva” devine arhivã, sfarşitul de sezon reprezintã o clipã de rememorare, înainte de un nou început, pe care vi-l promitem la înãlţimea aşteptãrilor dumneavoastrã. Vã veţi reîntâlni aşadar, prin intermediul fragmentelor selectate din fiecare emisiune, cu figuri proeminente ale rampei : Cezara Dafinescu, Stela Popescu,George Motoi, Dumitru Rucãreanu, veţi visa în poeme cu Adrian Pãunescu, vã veţi întoarce la origini cu Gruia Stoia şi Alexandru Mica, vã veţi îndrãgosti pe acordurile Direcţiei 5.

       Redifuzarea emisiunii va fi sâmbãtã noaptea, 25 septembrie, de la ora 2.25 si vineri, 1 octombrie, de la ora 19.00 pe TVR 3, iar pentru telespectatorii noştri fideli de dincolo de graniţe –  luni, 27 septembrie de la ora 00.05 şi miercuri, 29 septembrie, de la ora 11.00 pe TVR Internaţional.

La mulţi ani, Adrian Pãunescu!

        Cunoscutul poet, publicist, om politic, profesor şi om de culturã, Adrian Pãunescu împlineşte astãzi 67 de ani. Moderatoarea Irninis Miricioiu l-a avut ca invitat în studioul emisiunii Din arhiva TVR pe 16 ianuarie, prilej de a rãscoli amintiri, de a împãrtãşi gânduri, de a scoate la luminã noi pasiuni.

         Adrian Pãunescu este unul dintre cei mai prolifici poeţi români contemporani, de-a lungul timpului publicând peste 50 de volume. Este originar din Copãceni, judeţul Bãlţi, astãzi Republica Moldova, pãmânt românesc care i-a rãmas adânc sãpat în inimã. Tatãl lui Pãunescu, membru al Partidului Naţional Liberal, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activitãţi anti-comuniste” de regimul stalinist de dupã 1945 şi din aceastã cauzã, tânãrul de atunci a trebuit sã aştepte 3 ani înainte de a se putea înscrie la facultate. Studiind Filologia la Universitatea din Bucuresti, şi pasionat de tot ce înseamnã cuvântul scris, şi-a gãsit cea mai bunã modalitate de exprimare prin intermediul poeziei. Critica literarã a relevat „structura nobilã” a creaţiei sale poetice, încã de la debutul din 1965, cu „Ultrasentimente”, volum ce a impus, dupã cum certifica Aurel Martin „un poet de netãgãduit talent, înzestrat cu harul de a transfigura realitatea cotidianã”.

        Dragostea pentru poezie, dar şi încercarea de a gãsi o modalitate de exprimare împotriva unui regim opresiv l-au determinat sã fondeze în 1973 Cenaclul Flacara, devenit un fenomen cultural mai bine de un deceniu. Pe scurt: 1.615 manifestãri de muzicã, poezie şi dialog, în faţa a mai mult de 6 milioane de spectatori, în cadrul cãrora s-au lansat spre marele public, cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori. Cenaclul Flacãra, dar şi revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracţie indiscutabilă asupra tineretului şi a vieţii publice din România datorită combinaţiei de naţionalism şi de idei de stânga de inspiraţie occidentală, un lucru novator pentru acea vreme.

         După căderea comunismului, lui Adrian Pãunescu nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista Totuşi iubirea. De-atunci şi pânã în prezent a rãmas acelaşi sprijinitor necondiţionat al culturii româneşti, fie de la catedra de profesor, fie prin scrierile sale – poezie sau publicisticã.

        Adrian Paunescu a publicat recent, o scrisoare în Jurnalul Naţional, în care anunţa cã este bolnav. „Ştiţi prea bine cã zilele acestea mi-am luat curajul de a-mi face analizele medicale esenţiale. Concluzia nu e veselã. În orice caz, tratamentul pe care (…) mi-l confirmã şi medicii, mã obligã la retragere, discreţie, resemnare„, scria Pãunescu.

      În numele echipei care realizeazã emisiunea Din arhiva TVR, îi urãm multã sãnãtate şi sã aibã forţa de a-şi regãsi propriile resurse interioare.