Cântece de voie bunã

       Taran-1889 „De-l munceşte dorul pe român, de-l cuprinde veselia, de-l minuneazã vreo faptã mãreaţã, el îşi cântã durerile şi mulţumirile, îşi cântã eroii, îşi cântã istoria şi astfel sufletul sãu e un izvor nesfârşit de frumoasã poezie” scria Vasile Alecsandri.

        Folclorul nostru autentic, pãstrat cu sfinţenie din generaţie în generaţie, este cel mai mare tezaur al poporului nostru. Ne defineşte rãdãcinile, ne consfinţeşte prezentul, ne îndeamnã sã ne pãtrãm credinţele în viitor. Sã fim noi înşine, sã trãim româneşte, sã ne bucurãm aşa cum numai noi, românii, ştim sã o facem.

        Tocmai de aceea, sâmbãtã, 15 iunie, de la ora 19.30 pe TVR 3, vã propunem în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, sã vã prindeţi în hora noastrã strârnitã de invitaţi adunaţi din toate colţurile ţãrii şi sã vã bucuraţi de cântecele de voie bunã pe care aceştia vi le dãruiesc. Gheorghe Turda, Maria Dragomiroiu, Petricã Mâţu Stoian, Maria Butaciu, Cristian Pomohaci, Saveta Bogdan, Florin Mãrgãrit, Ionuţ Sidãu, Valeria şi Ana Arnãutu, Ioan Chirilã, Alexandru Mica, Paulina Irimia Morãriţa, Ovidiu Homorodean, Ştefan Vlad, Cornel Borza, Gheorghiţa Nicolae şi Marioara Man Gheorghe sunt cei care au ales sã vã ofere prin cântec un strop din magia pe care satul patriarhal, vatra tuturor creaţiilor populare, încã o pãstreazã dincolo de timp şi dincolo de vremuri.

Anunțuri

Tradiţii de Florii

florii        Duminica Floriilor este primul praznic împãrãtesc, cu datã schimbãtoare, din cursul anului bisericesc. Sãrbãtoarea Floriilor aminteşte intrarea triumfalã a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi.

       În vechime, Duminica Floriilor era numitã şi „Duminica aspiranţilor” sau „a candidaţilor la botez”, pentru cã în aceastã zi creştinii mergeau cu toţii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sã fie admişi la botez, iar acesta le dãdea sã înveţe „Simbolul credinţei”.  Totodatã, se mai numea şi „Duminica graţierilor”, pentru cã, în cinstea ei împã­raţii acordau graţieri.

         Dupã un obicei strãvechi, menţionat chiar în secolul al IV-lea de cãtre pelerina Egeria şi generalizat în toatã Biserica creştinã, în aceastã zi se aduc la biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvântate şi împãrţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de finic şi de mãslin, cu care mulţi­mile L-au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfalã în Ierusalim. Acesta este singurul moment din viaţa Sa pãmânteascã în care Iisus a acceptat sã fie aclamat ca Împãrat. De data aceasta, îşi pregãteşte singur intrarea, conform profeţiilor din Vechiul Testament, ca sã fie recunoscut dupã Lege cã este Mesia, Mântuitorul lumii. Intrând ca Împãrat în Ierusalim, Iisus anticipeazã biruinţa Sa apropiatã asupra morţii, „cu moartea pre moarte cãlcând”.

        Pe 28 aprilie, creştinii ortodocşi sãrbãtoresc Floriile, prilej de a dedica ediţia de sãmbãtã, 27 aprilie, a emisiunii „Din arhiva TVR” difuzatã de la ora 19.30, tradiţiilor care se pãstreazã de veacuri pe-un picior de plai pentru a scoate în evidenţã, pentru o datã în plus, pioşenia omului simplu în faţa Divinitãţii.flori20cires

     Reprezentanţi de seamã ai folclorului autentic românesc, au acceptat invitaţia lui Irninis Miricioiu de a dezvãlui tradiţiile de Florii care se mai pãstreazã încã în zonele din care provin: Gheorghe Turda, Maria Dragomiroiu, Ştefan Vlad, Saveta Bogdan, Alexandru Mica, Petricã Mâţu Stoian şi nu în ultimul rând, pãrintele Cristian Pomohaci. O ediţie plinã de cântec dedicatã tuturor celor care poartã nume de floare, dar şi o ocazie unicã de a reaminti de propriile rãdãcini care nu dispar odatã cu stilul de viaţã impus de rigorile marelui oraş.

Un nou sezon Din arhiva TVR!

       Un nou sezon al emisiunii Din arhiva TVR va fi inaugurat aşa cum se cuvine pe 29 octombrie. Un nou sezon care deşi aduce schimbãri în materie de datã şi orã a difuzãrii, va fi la fel de incitant când vine vorba de teme şi de invitaţi. Astfel, începând din 29 octombrie emisiunea se va difuza în fiecare vineri de la ora 23.00 pe TVR 3.

       Vom continua sã promovãm cultura şi tot ceea ce este legat de ea. Vom continua sã luptãm împotriva kitsch-ului care ne înconjoarã propunând modele ale unor oameni care au reuşit în domeniul în care activeazã. Vom încerca sã nu ne limitãm la aparenţe, sã trecem dincolo de faţada strãlucitoare a lucrurilor pentru a pune degetul pe ranã.

      Avem nevoie de culturã? Avem nevoie de modele pentru a ne cãlãuzi drumul? Ne putem refugia într-o carte sau ne putem regãsi într-un personaj dintr-o piesã de teatru, atunci când cotidianul devine tot mai greu de suportat? Rãspunsurile le vom afla, pe parcursul unui întreg sezon, de la oameni de culturã, interpreţi de muzicã uşoarã, clasicã sau folclor, actori, oameni care au lãsat ceva în urmã.

      Şi pentru cã prima ediţie este una specialã, ne-am gândit ce se întamplã când … „Arhiva” devine arhivã. Cezara Dafinescu, George Motoi, Saveta Bogdan, Alexandru Mica, Magdalena Rovinescu şi Directia 5 au acceptat provocarea lui Irninis Miricioiu de a rãspunde la întrebarea: „Avem sau nu nevoie de culturã?”

      Vã invitãm sã ne urmãriţi şi pe parcursul acestui sezon al emisiunii Din arhiva TVR, pentru cã doar alãturi de noi, timpul trece… înapoi!

Best of Din arhiva TVR – partea a doua!

      60 de minute nu sunt suficiente pentru a trece în revistã un întreg sezon de emisiuni în care am reuşit sã îi aducem în faţa dumneavoastrã, a publicului iubitor de culturã, pe câţiva dintre oamenii care au demonstrat de-a lungul timpului cã viaţa se poate dedica întru-totul unui singur crez, fie cã este vorba de muzicã, teatru sau balet.

      Sãptãmâna trecutã v-aţi întâlnit cu o parte dintre invitaţii care au transformat o simplã emisiune de televiziune într-o adevãratã lecţie de viaţã. Sãptãmânã aceasta vã invitãm sã urmariţi partea a doua a Best of-ului nostru în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, de sâmbãtã, 25 septembrie, de la 15.30 pe TVR 3, a cãrei gazdã este, ca de obicei, Irninis Miricioiu.  

       Şi pentru cã însãşi „Arhiva” devine arhivã, sfarşitul de sezon reprezintã o clipã de rememorare, înainte de un nou început, pe care vi-l promitem la înãlţimea aşteptãrilor dumneavoastrã. Vã veţi reîntâlni aşadar, prin intermediul fragmentelor selectate din fiecare emisiune, cu figuri proeminente ale rampei : Cezara Dafinescu, Stela Popescu,George Motoi, Dumitru Rucãreanu, veţi visa în poeme cu Adrian Pãunescu, vã veţi întoarce la origini cu Gruia Stoia şi Alexandru Mica, vã veţi îndrãgosti pe acordurile Direcţiei 5.

       Redifuzarea emisiunii va fi sâmbãtã noaptea, 25 septembrie, de la ora 2.25 si vineri, 1 octombrie, de la ora 19.00 pe TVR 3, iar pentru telespectatorii noştri fideli de dincolo de graniţe –  luni, 27 septembrie de la ora 00.05 şi miercuri, 29 septembrie, de la ora 11.00 pe TVR Internaţional.

Etnomuzicologul Gruia Stoia s-a stins din viaţă

      Etnomuzicologul Gruia Stoia, fost redactor şef al Redacţiei Muzicale a Radioului public şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 66 de ani. Pe 13 martie, Gruia Stoia a fost invitatul emisiunii Din arhiva TVR, alãturi de Alexandru Mica, într-o discuţie despre „Nestemate folclorice”.

       Gruia Stoia a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de muzică ai Societăţii Române de Radiodifuziune, realizator de emisiuni, prezentator de concerte şi recitaluri de muzică populară, cunoscător şi comentator lucid al fenomenului folcloric. Un adevărat model de autoritate profesională şi morală, Gruia Stoia şi-a câştigat pe parcursul celor 40 de ani de activitate renumele de profesionist de excepţie şi în egală măsura respectul artiştilor şi admiraţia muzicienilor şi a colegilor de breaslă.

       Născut la 10 februarie 1944 în Arad, a urmat studii muzicale la Şcoala Populară de Artă şi Conservatorul din oraşul natal, continuându-le la Conservatorul din Cluj. A avut profesori de renume, precum Tudor Jarda (armonie), Liviu Comes (contrapunct), Romeo Chircoiaşu (istoria muzicii), Vasile Herman (forme muzicale), Traian Marza (folclor), Dorin Pop (dirijat coral), Sigismund Toduţa (compoziţie).

       Din anul 1968, anul angajării la radioul public, Gruia Traian Stoica a urcat treptele recunoaşterii profesionale îndeplinind pe rând funcţiile de redactor muzical (1968 – 1975), şeful secţiei corale (1975 – 1980), şeful secţiei de folclor (1980 – 1991), redactor şef adjunct (1991 – 1996 şi 2002 – 2005), redactor şef (1996 – 2002) al Redacţiei Muzicale.

        În cei 41 de ani de activitate la Radiodofuziunea Română, etnomuzicologul Gruia Traian Stoia, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România a realizat sute de emisiuni şi concerte-spectacol din ciclurile „Pe-un picior de plai”, „Izvoare”, „Melos”, „Lumea şi muzica tradiţională”, „Incursiuni în muzica tradiţională”, „Studioul de folclor”

       Decesul s-a înregistrat sâmbătă, iar înmormântarea va avea loc marţi, 13 iulie, la Cimitirul bucureştean „Iancu Nou” din str. Vatra Luminoasă nr. 25.

Petrecere campeneasca de 1 mai!

        La ce ne gândim cu toţii cand spunem… 1 mai ? Bineînţeles, la un grãtar la iarbã verde, la mici şi bere şi muuultã distracţie. Şi cum muzica traditionalã româneascã este unul dintre ingredientele care nu poate lipsi într-o zi de sãrbãtoare, ne-am gândit sã vã invitãm cu toţii, alãturi de Irninis Miricioiu, la „Un mic şi-o bere” în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, difuzatã pe 1 mai, de la 15.30.

         Pe lângã „domnul Grãtar”, bucãtarul nostru neîntrecut în tainele micilor aburinzi, foarte mulţi artisti au acceptat provocarea noastrã de a improviza o petrecere câmpeneascã la iarbã verde chiar în curtea Televiziunii Romane: Maria Dragomiroiu, Laura Lavric, Saveta Bogdan, Ioan Chirilã, Cornelia Catanga şi Aurel Pãdureanu, Dumitru Rucãreanu, Ovidiu Homorodean, Gheorghiţa Nicolae, Gheorghe Gheorghe, Costicã Mãgureanu, Alexandru Mica, Ionuţ Sidãu, Luminiţa Pauliuc.         

       Bineînţeles, nu vor lipsi imaginile de arhivã cu câţiva dintre marii interpreţi de muzicã popularã, dispãruţi dintre noi, care ne vor aduce aminte, la ceas de sãrbãtoare, cã deşi viaţa trece, muzica rãmâne întotdeauna.