În paşi de dans

cornel patrichi       Unii oameni se nasc cu dansul în sânge. Învaţã mai întâi sã se mişte în ritmul muzicii şi de-abia apoi fac primii paşi sau rostesc primele cuvinte. Şi asta pentru cã vocaţia este mai presus de propria naturã, mai presus de contextul social sau de dorinţele celor din jur.

        Pentru cei care au făcut din dans un mod de viaţă acesta este ca un drog. Dansul este totul. De fapt, dansul este în centrul existenţei oricărui coregraf, dansator sau balerin. Nu se pot opri să danseze indiferent de vârsta. Acesta este cazul şi maestrului Cornel Patrichi, invitatul lui Irninis Miricioiu, în cadrul ediţiei de sâmbãtã, 22 iunie, a emisiunii Din arhiva TVR, difuzatã de la ora 19.30 pe TVR 3. Poate cã acum nu mai danseazã, dar cu siguranţã vârful pantofului sãu bate ritmul muzicii şi ceva din fiinţa sa vibreazã încã imaginându-şi o coregrafie.

        Nu a ales deliberat dansul, ci mai bine spus, dansul l-a ales pe el, pentru cã a nimerit printr-o întâmplare la şcoala de balet. O întâmplare fericitã, am spune noi. „În clipa în care m-am dus la şcoală, mama mi-a spus să am grijă să nu-i spun tatei, că dacă aude că mă fac balerin cine ştie ce mai iese. M-am dus la şcoală pe blat, ca să folosesc un termen de argou, fără să-i spun tatei. Am început să iau premii şi destul de târziu a aflat că sunt la şcoala de balet. Era contabil de meserie. Nu avea multe în comun cu arta, cu spectacolul. După aceea a fost mândru de mine”, mãrturiseste maestrul intr-un interviu.

         A absolvit Liceul de Coregrafie în 1962, povestind cu umor cum şi-a început cariera ca prim balerin la Teatrul “Constantin Tănase”, iar din 1970 angajându-se la  Teatrul „Fantasio”. La vârsta de 26 de ani a primit derogare pentru a fi maistru, un lucru foarte important având în vedere cã era foarte tânãr. Nu a existat spectacol de varietăţi în care să nu fi fost prezent la televiziune în anii ’70, Arhiva TVR fiind cea mai potrivitã mãrturie.  Colaborarea cu Alexandru Bocăneţ a fost una fructuoasă de ambele părţi, emisiunea “Gala Lunilor” fiind una dintre cele mai îndragite din acea perioada.

         Promotor al dansului modern, a creat nenumărate coregrafii de-a lungul timpului, toate purtându-i amprenta clară, uluitoare, care a impus noi standarde. A fost solicitat să apară în câteva filme, printre care se numãrã “Detaşamentul Concordia”, “Melodii, melodii…”, “Gloria nu cântă”, “Alexandra şi infernul”, “Un august în flăcări”, “Veronica”, “Pentru că se iubesc”, “Pădurea pierdută”, “Balul de sâmbătă seara”. A realizat coregrafia pentru “Viraj periculos”, “Eu, tu şi Ovidiu”, “Buna seară, Domnule Wilde” (la televiziune), “Actorul şi sălbaticii”, “Cântecele mării”.

          În 1987 alege calea exilului şi  se stabileşte în Italia, însã dorul de Romania îl  îndeamnã sã se întoarcã înapoi imediat dupã revoluţie. Dupã revenirea în ţarã, este cooptat de Florin Cãlinescu şi realizeazã 88 de balete în 11 luni, „cât face un coregraf toatã viaţa”, glumeşte maestrul.

          Despre începuturi, despre pasiunea sa de o viaţã pentru o profesie transformatã într-un crez artistic, despre ce însemna cu adevãrat munca pe vremuri, dar şi despre situaţia dansului privitã cu ochii critici ai coregrafului, maestrul Cornel Patrichi vorbeşte cu emoţie şi duioşie, demonstrând încã o datã delicateţea sufletului sãu de artist.

Anunțuri