Un nou sezon Din arhiva TVR!

       Un nou sezon al emisiunii Din arhiva TVR va fi inaugurat aşa cum se cuvine pe 29 octombrie. Un nou sezon care deşi aduce schimbãri în materie de datã şi orã a difuzãrii, va fi la fel de incitant când vine vorba de teme şi de invitaţi. Astfel, începând din 29 octombrie emisiunea se va difuza în fiecare vineri de la ora 23.00 pe TVR 3.

       Vom continua sã promovãm cultura şi tot ceea ce este legat de ea. Vom continua sã luptãm împotriva kitsch-ului care ne înconjoarã propunând modele ale unor oameni care au reuşit în domeniul în care activeazã. Vom încerca sã nu ne limitãm la aparenţe, sã trecem dincolo de faţada strãlucitoare a lucrurilor pentru a pune degetul pe ranã.

      Avem nevoie de culturã? Avem nevoie de modele pentru a ne cãlãuzi drumul? Ne putem refugia într-o carte sau ne putem regãsi într-un personaj dintr-o piesã de teatru, atunci când cotidianul devine tot mai greu de suportat? Rãspunsurile le vom afla, pe parcursul unui întreg sezon, de la oameni de culturã, interpreţi de muzicã uşoarã, clasicã sau folclor, actori, oameni care au lãsat ceva în urmã.

      Şi pentru cã prima ediţie este una specialã, ne-am gândit ce se întamplã când … „Arhiva” devine arhivã. Cezara Dafinescu, George Motoi, Saveta Bogdan, Alexandru Mica, Magdalena Rovinescu şi Directia 5 au acceptat provocarea lui Irninis Miricioiu de a rãspunde la întrebarea: „Avem sau nu nevoie de culturã?”

      Vã invitãm sã ne urmãriţi şi pe parcursul acestui sezon al emisiunii Din arhiva TVR, pentru cã doar alãturi de noi, timpul trece… înapoi!

Best of Din arhiva TVR – partea a doua!

      60 de minute nu sunt suficiente pentru a trece în revistã un întreg sezon de emisiuni în care am reuşit sã îi aducem în faţa dumneavoastrã, a publicului iubitor de culturã, pe câţiva dintre oamenii care au demonstrat de-a lungul timpului cã viaţa se poate dedica întru-totul unui singur crez, fie cã este vorba de muzicã, teatru sau balet.

      Sãptãmâna trecutã v-aţi întâlnit cu o parte dintre invitaţii care au transformat o simplã emisiune de televiziune într-o adevãratã lecţie de viaţã. Sãptãmânã aceasta vã invitãm sã urmariţi partea a doua a Best of-ului nostru în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, de sâmbãtã, 25 septembrie, de la 15.30 pe TVR 3, a cãrei gazdã este, ca de obicei, Irninis Miricioiu.  

       Şi pentru cã însãşi „Arhiva” devine arhivã, sfarşitul de sezon reprezintã o clipã de rememorare, înainte de un nou început, pe care vi-l promitem la înãlţimea aşteptãrilor dumneavoastrã. Vã veţi reîntâlni aşadar, prin intermediul fragmentelor selectate din fiecare emisiune, cu figuri proeminente ale rampei : Cezara Dafinescu, Stela Popescu,George Motoi, Dumitru Rucãreanu, veţi visa în poeme cu Adrian Pãunescu, vã veţi întoarce la origini cu Gruia Stoia şi Alexandru Mica, vã veţi îndrãgosti pe acordurile Direcţiei 5.

       Redifuzarea emisiunii va fi sâmbãtã noaptea, 25 septembrie, de la ora 2.25 si vineri, 1 octombrie, de la ora 19.00 pe TVR 3, iar pentru telespectatorii noştri fideli de dincolo de graniţe –  luni, 27 septembrie de la ora 00.05 şi miercuri, 29 septembrie, de la ora 11.00 pe TVR Internaţional.

Declaraţie de dragoste… cu Direcţia 5!

        Sunt patru îndragostiţi de muzicã. Sunt patru îndrãgostiţi de romantism. Sunt patru suflete pasionate sã punã pe note experienţele intime ale fiecãruia dintre noi. Sunt patru muzicieni care cântã primul fior de dragoste, prima îmbrãţişare, dar şi dorul, sãrutul de rãmas-bun sau ultima sfâşiere a despãrţirii. Sunt cei patru de la Directia 5.

       Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan şi Marius Keseri au acceptat sã fie invitaţii moderatoarei Irninis Miricioiu, în ediţia de sâmbãtã, 17 iulie, a emisiunii Din arhiva TVR, difuzatã de la 15.30 pe TVR 3.

       Aproape 20 de ani de carierã artisticã, 20 de ani petrecuţi în lumina reflectoarelor, pe scenã, într-o perpetuã cãutare a esenţelor, dar şi a propriei identitãţi. 21 de albume ale cãror ritmuri unduitoare devin balsamul sufletelor rãtãcitoare pe nisipurile mişcãtoare ale iubirii.

       Despre timp şi despre identitate, despre respect şi despre valoare, despre public şi despre romantism, cei 4 „romantici” au acceptat sã vorbeascã într-o discuţie de la trecut la prezent, prefaţatã cu momente de arhivã, unele cu o bogatã încãrcãturã emoţionalã.

       Nici fanii adevãraţi nu vor fi uitaţi: pe langã concursul emisiunii, vor avea ocazia sã câştige albumul „Romantic, cel mai recent semnat Direcţia 5, cu autograful fiecãrui membru al trupei.