Arhiva se întoarce! Partea a II-a a ediţiei aniversare

         Din 20 aprilie „Arhiva” s-a întors pe TVR 3 pentru un nou sezon. Iar acest lucru merita sãrbãtorit printr-o ediţie aniversarã. O ediţie care sã marcheze un nou început alãturi de invitaţi deosebiţi care ne-au cãlcat pragul în aceşti ani de emisiuni neîntrerupte. Ne-am propus un periplu printre temele pe care le-am abordat dintre cele mai diverse domenii, trecând de la teatru la muzicã uşoarã, clasicã sau folk.Irninis Miricioiu

         Şi pentru cã o astfel de iniţativã nu poate fi epuizatã într-o singurã ediţie, sâmbãtã, 10 mai, începând de la ora 19.30 vã invitãm sã urmãriţi partea a doua a ediţiei aniversare, în cadrul cãreia ne vom opri la folk, dans, sport, romanţã şi jazz.

         Ducu Bertzi şi chitara sa fermecatã, Cristian Ţopescu, Magdalena Rovinescu şi trupa de balet „Studio M” din cadrul Operei Române, Aurel şi Alexandru Pãdureanu sunt cei care au rãspuns cu generozitate invitaţiei lui Irninis Miricioiu reveni în studioul „Din arhiva TVR” pentru a marca aniversar noul sezon.

        În aceeaşi mãsurã, este o certitudine faptul cã ultimii au ani au adus pierderi ireparabile culturii romaneşti. Tot mai mulţi actori, interpreţi, oameni de culturã, au pãrãsit aceastã lume, lãsãnd în urma lor goluri greu de umplut. Printre ei şi oameni care au cãlcat pragul acestui studio, care ne-au spus povestea lor, ne-au oferit cu generozitate bucãţi de suflet: Ştefan Radof, Ion Lucian, Gruia Stoia, Adrian Pãunescu, Cornel Fugaru, Dan Mihãescu şi Dumitru Rucãreanu. La ceas aniversar, le aducem un umil omagiu în semn de preţuire pentru ceea ce au lãsat în urmã.

Anunțuri

Alege Revelionul TVR 1! Alege „Poveste de vis”!

        Vã plac poveştile? Noi credem cã poveştile nu se demodeazã niciodatã. Indiferent de vârstã, de culturã, rang social sau preocupãri, cu toţii ascultãm poveşti. Şi uneori, ne place sã le visãm. Sau sã le trãim. 

         Asta vã propunem şi dumneavoastrã în noaptea dintre ani: sã credeţi cã visele pot deveni realitate, împreunã cu poveştile din care fac parte. Pentru cã dumneavoastrã, publicul, sunteţi cei care alegeţi ce sã urmãriţi în noaptea de Revelion la TVR 1.

Alegeţi… Povestea!

          Vremurile tot mai înnegurate pe care le trãim, ne împiedicã, de cele mai multe ori, sã ne bucurãm de frumuseţea clipei, sã credem cã visele se pot concretiza în prezent. Aşa s-a nãscut ideea emisiunii „Poveste de vis”, unul dintre cele trei programe de Revelion, propuse pentru TVR 1.

        Producãtorul emisiunii, Yolanda Miricioiu, împreunã cu cei doi prezentatori, Irninis Miricioiu şi Alex Stanciu, alãturi de o întreagã echipã de profesionişti, vã invitã sã vã lãsaţi furaţi de firul poveştii şi sã visaţi împreunã cu ei, în noaptea magicã a Revelionului. 

Visând… la cabaret!

Poveste de vis - Revelion TVR 1

           Şi dacã domnişoarele viseazã întotdeauna rochii frumoase şi pantofi cu toc, atunci visul nu se putea transforma în altceva decât … într-un spectacol de cabaret, din care nu puteau lipsi nume sonore ale muzicii şi ale scenei româneşti: Gabriel Dorobanţu, Dida Drãgan, Marcel Pavel, Alexandru Arşinel, Dumitru Rucãreanu, Alexandru Bindea, alãturi de Andreea Bãnicã, Vlad Miriţã, Vunk, Amadeus, Tavi Colen, Ştefan Stan, Jezebel, Cãtãlin Petrescu, Aylin Cadîr. Pe lângã diverse genuri muzicale, de la chansonette pânã la ritmurile ameţitoare ale prezentului, cabaret înseamnã totodatã şi o clipã de magie realizatã de Leonard Iozefini, dar şi incitante momente de dans susţinute de Baletul Teatrului „ConstantinTãnase” din Bucureşti sau de trupa Taboo Boys.

 

Visând … la cârciumioarã!

Poveste de vis - Revelion TVR 1

          Dar bãieţii oare la ce viseazã? Viseazã sã salveze lumea în pielea haiducilor din poveste, sã împartã dreptate, sã strãbatã mãri şi ţãri pentru a-şi apãra dragostea, sã iubeascã şi sã fie iubiţi. Şi astfel visul devine o nouã poveste, de data aceasta petrecutã la cârciumioarã, acolo unde hangiţa îşi întâlneşte alesul, iar musafirii veniţi din toate colţurile ţãrii petrec împreunã cu ei. Asta vã invitãm şi pe dumneavoastrã sã faceţi: sã petreceţi alãturi de Sofia Vicoveanca, Gheorghe Turda, Irina Loghin, Constantin Enceanu, Laura Lavric, Daniela Condurache, Petricã Mâţu Stoian, Ovidiu Homorodean, Saveta Bogdan, Cristian Pomohaci, Dumitru Dobrican, Aurel Tãmaş, Leontin Ciucur, Cornelia Catanga şi Aurel Pãdureanu, Nelu Ploieşteanu, Panseluţa Feraru, Silviu Biriş şi taraful Cleante şi mulţi mulţi alţii.

         Şi ca orice poveste, trebuie sã aibã un sfârşit… Chiar dacã visul se spulberã la prima fluturare de gene, rãmâne trãirea interioarã, acel fior lãuntric care te îndeamnã sã ai încredere cã într-o zi, atunci când te aştepţi mai puţin, visul tãu va deveni realitate. Dacã ai puterea sã crezi, sã speri şi sã iubeşti.

Best of Din arhiva TVR – partea a doua!

      60 de minute nu sunt suficiente pentru a trece în revistã un întreg sezon de emisiuni în care am reuşit sã îi aducem în faţa dumneavoastrã, a publicului iubitor de culturã, pe câţiva dintre oamenii care au demonstrat de-a lungul timpului cã viaţa se poate dedica întru-totul unui singur crez, fie cã este vorba de muzicã, teatru sau balet.

      Sãptãmâna trecutã v-aţi întâlnit cu o parte dintre invitaţii care au transformat o simplã emisiune de televiziune într-o adevãratã lecţie de viaţã. Sãptãmânã aceasta vã invitãm sã urmariţi partea a doua a Best of-ului nostru în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, de sâmbãtã, 25 septembrie, de la 15.30 pe TVR 3, a cãrei gazdã este, ca de obicei, Irninis Miricioiu.  

       Şi pentru cã însãşi „Arhiva” devine arhivã, sfarşitul de sezon reprezintã o clipã de rememorare, înainte de un nou început, pe care vi-l promitem la înãlţimea aşteptãrilor dumneavoastrã. Vã veţi reîntâlni aşadar, prin intermediul fragmentelor selectate din fiecare emisiune, cu figuri proeminente ale rampei : Cezara Dafinescu, Stela Popescu,George Motoi, Dumitru Rucãreanu, veţi visa în poeme cu Adrian Pãunescu, vã veţi întoarce la origini cu Gruia Stoia şi Alexandru Mica, vã veţi îndrãgosti pe acordurile Direcţiei 5.

       Redifuzarea emisiunii va fi sâmbãtã noaptea, 25 septembrie, de la ora 2.25 si vineri, 1 octombrie, de la ora 19.00 pe TVR 3, iar pentru telespectatorii noştri fideli de dincolo de graniţe –  luni, 27 septembrie de la ora 00.05 şi miercuri, 29 septembrie, de la ora 11.00 pe TVR Internaţional.

Petrecere campeneasca de 1 mai!

        La ce ne gândim cu toţii cand spunem… 1 mai ? Bineînţeles, la un grãtar la iarbã verde, la mici şi bere şi muuultã distracţie. Şi cum muzica traditionalã româneascã este unul dintre ingredientele care nu poate lipsi într-o zi de sãrbãtoare, ne-am gândit sã vã invitãm cu toţii, alãturi de Irninis Miricioiu, la „Un mic şi-o bere” în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, difuzatã pe 1 mai, de la 15.30.

         Pe lângã „domnul Grãtar”, bucãtarul nostru neîntrecut în tainele micilor aburinzi, foarte mulţi artisti au acceptat provocarea noastrã de a improviza o petrecere câmpeneascã la iarbã verde chiar în curtea Televiziunii Romane: Maria Dragomiroiu, Laura Lavric, Saveta Bogdan, Ioan Chirilã, Cornelia Catanga şi Aurel Pãdureanu, Dumitru Rucãreanu, Ovidiu Homorodean, Gheorghiţa Nicolae, Gheorghe Gheorghe, Costicã Mãgureanu, Alexandru Mica, Ionuţ Sidãu, Luminiţa Pauliuc.         

       Bineînţeles, nu vor lipsi imaginile de arhivã cu câţiva dintre marii interpreţi de muzicã popularã, dispãruţi dintre noi, care ne vor aduce aminte, la ceas de sãrbãtoare, cã deşi viaţa trece, muzica rãmâne întotdeauna.