Dorina Lazãr, între scena Odeonului şi scena vieţii

dorina lazar      

        Se spune cã teatrul este oglinda vieţii. Şi oare cum te poţi oglindi cel mai bine, gândindu-te la teatru, decât în ochii unui actor? Un actor care trãieşte pe lângã propria lui existenţã, atestatã juridic de datele din cartea de identitate, şi o mulţime de alte existenţe detaşându-se de sine însuşi ca de o piele imaginarã, pentru a învãlui cu propria-i materie spiritualã, sufletul atâtor personaje…

         Nu este uşor sã fii actor… însã nimic nu mai este uşor astãzi. Mai ales când vremurile s-au schimbat. Şi nici respectul pentru meserie nu mai este acelaşi. Acestea sunt câteva dintre gândurile Dorinei Lazãr, împãrtãşite lui Irninis Miricioiu, în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, difuzatã sâmbãtã, 29 iunie, de la ora 19.30 pe TVR 3.

       Şi gândurile sale se întorc în trecut, la Hunedoara natalã, la familia de oameni simpli în care a crescut înconjuratã de multã dragoste. Mãrturiseşte cã a crescut printre cãrţi: „Am o prietenă, colegă de grădiniţă şi de şcoală, ai cărei părinţi aveau librăria din oraş. Asta se petrecea în anii ’47-’49. Ne duceam să ne jucăm acolo. Aveau colecţii de reviste, cărţi… N-am să uit niciodată mirosul de creioane Hardtmuth, de caiete noi… Pesemne că a existat în mine dorinţa de a depăşi condiţia aceea”, mãrturiseşte actriţa.  Poate cã acesta a fost motivul pentru care a plecat de acasã, a venit la Bucureşti cu gândul sã dea admitere la Filologie. Cum examenele de la Teatru se dădeau înainte, mama  sa, actriţã la Bulandra, a îndemnat-o sã se ducã şi la teatru. Gest care avea sã-i schimbe întreaga viaţã. A avut profesori minunaţi care i-au insuflat respectul sacru pentru actorie: Ion Finteşteanu, Sanda Manu, Dem Radulescu. Oameni care au şlefuit-o, care i-au insuflat respectul sacru pentru meserie şi pentru public, unicul beneficiar al strãdaniilor actoriceşti.

        Actriţă de o expresivitate deosebitã, care a trecut cu uşurinţã de la comic la tragic, Dorina Lazãr a debutat în 1961 la Teatrul Regional Bucureşti, iar din 1969 a evoluat pe scena Odeonului, al cărui director avea sã devinã  2003. Pe marele ecran a debutat în 1974 în filmul „Păcală” al regizorului Geo Saizescu. Şi dacã acesta a fost începutu, printre cele mai importante filme în care a mai jucat se numără „Angela merge mai departe”, „Liceenii”, „Balanţa” şi „Amen”. În anul 1979 a primit premiul „Leul de bronz” la Festivalul International de Teatru de la Arezzo, pentru spectacolul „Năpasta”, moment de cotiturã în propria sa carierã, dupã cum singurã mãrturiseşte. Dincolo de schimbarea registrului comic în care evoluase pânã atunci, rolul respectiv i-a adus şi o redescoperire de sine, înţelegerea propriilor capacitãţi creatoare.

        Peste 50 de roluri în teatru şi aproximativ tot atâtea în film i-au jalonat cariera încununată de numeroase premii: Cea mai bună actriţă pentru rolurile din „Angela merge mai departe”, acordat de Asociaţia Cineaştilor din România, Maria din „Nu ne naştem toţi la fel” (Asociaţia Oamenilor de Teatru şi Muzicienilor din România, 1986), Ea din „Frumos e în septembrie la Veneţia” (Festivalul de film „Henri Langlois” de la Tours, Franţa), Grete din „Şefele”; Premiul pentru întreaga activitate la gala UNITER (2008) şi la TIFF (2010). A fost distinsă cu Ordinul „Serviciu Credincios” în grad de Cavaler (2000). Şi premiile sale nu se limiteazã la cele enumerate.

      Astãzi, joacã în continuare şi dirijeazã cu mânã sigurã destinul Teatrului Odeon, oferind totodatã o şansã de exprimare tinerilor actori şi creatori de teatru. Nu este puţin lucru, am comenta noi, mai ales cã beneficiarul tuturor strãdaniilor sale rãmâne publicul.

Anunțuri

În paşi de dans

cornel patrichi       Unii oameni se nasc cu dansul în sânge. Învaţã mai întâi sã se mişte în ritmul muzicii şi de-abia apoi fac primii paşi sau rostesc primele cuvinte. Şi asta pentru cã vocaţia este mai presus de propria naturã, mai presus de contextul social sau de dorinţele celor din jur.

        Pentru cei care au făcut din dans un mod de viaţă acesta este ca un drog. Dansul este totul. De fapt, dansul este în centrul existenţei oricărui coregraf, dansator sau balerin. Nu se pot opri să danseze indiferent de vârsta. Acesta este cazul şi maestrului Cornel Patrichi, invitatul lui Irninis Miricioiu, în cadrul ediţiei de sâmbãtã, 22 iunie, a emisiunii Din arhiva TVR, difuzatã de la ora 19.30 pe TVR 3. Poate cã acum nu mai danseazã, dar cu siguranţã vârful pantofului sãu bate ritmul muzicii şi ceva din fiinţa sa vibreazã încã imaginându-şi o coregrafie.

        Nu a ales deliberat dansul, ci mai bine spus, dansul l-a ales pe el, pentru cã a nimerit printr-o întâmplare la şcoala de balet. O întâmplare fericitã, am spune noi. „În clipa în care m-am dus la şcoală, mama mi-a spus să am grijă să nu-i spun tatei, că dacă aude că mă fac balerin cine ştie ce mai iese. M-am dus la şcoală pe blat, ca să folosesc un termen de argou, fără să-i spun tatei. Am început să iau premii şi destul de târziu a aflat că sunt la şcoala de balet. Era contabil de meserie. Nu avea multe în comun cu arta, cu spectacolul. După aceea a fost mândru de mine”, mãrturiseste maestrul intr-un interviu.

         A absolvit Liceul de Coregrafie în 1962, povestind cu umor cum şi-a început cariera ca prim balerin la Teatrul “Constantin Tănase”, iar din 1970 angajându-se la  Teatrul „Fantasio”. La vârsta de 26 de ani a primit derogare pentru a fi maistru, un lucru foarte important având în vedere cã era foarte tânãr. Nu a existat spectacol de varietăţi în care să nu fi fost prezent la televiziune în anii ’70, Arhiva TVR fiind cea mai potrivitã mãrturie.  Colaborarea cu Alexandru Bocăneţ a fost una fructuoasă de ambele părţi, emisiunea “Gala Lunilor” fiind una dintre cele mai îndragite din acea perioada.

         Promotor al dansului modern, a creat nenumărate coregrafii de-a lungul timpului, toate purtându-i amprenta clară, uluitoare, care a impus noi standarde. A fost solicitat să apară în câteva filme, printre care se numãrã “Detaşamentul Concordia”, “Melodii, melodii…”, “Gloria nu cântă”, “Alexandra şi infernul”, “Un august în flăcări”, “Veronica”, “Pentru că se iubesc”, “Pădurea pierdută”, “Balul de sâmbătă seara”. A realizat coregrafia pentru “Viraj periculos”, “Eu, tu şi Ovidiu”, “Buna seară, Domnule Wilde” (la televiziune), “Actorul şi sălbaticii”, “Cântecele mării”.

          În 1987 alege calea exilului şi  se stabileşte în Italia, însã dorul de Romania îl  îndeamnã sã se întoarcã înapoi imediat dupã revoluţie. Dupã revenirea în ţarã, este cooptat de Florin Cãlinescu şi realizeazã 88 de balete în 11 luni, „cât face un coregraf toatã viaţa”, glumeşte maestrul.

          Despre începuturi, despre pasiunea sa de o viaţã pentru o profesie transformatã într-un crez artistic, despre ce însemna cu adevãrat munca pe vremuri, dar şi despre situaţia dansului privitã cu ochii critici ai coregrafului, maestrul Cornel Patrichi vorbeşte cu emoţie şi duioşie, demonstrând încã o datã delicateţea sufletului sãu de artist.

Cântece de voie bunã

       Taran-1889 „De-l munceşte dorul pe român, de-l cuprinde veselia, de-l minuneazã vreo faptã mãreaţã, el îşi cântã durerile şi mulţumirile, îşi cântã eroii, îşi cântã istoria şi astfel sufletul sãu e un izvor nesfârşit de frumoasã poezie” scria Vasile Alecsandri.

        Folclorul nostru autentic, pãstrat cu sfinţenie din generaţie în generaţie, este cel mai mare tezaur al poporului nostru. Ne defineşte rãdãcinile, ne consfinţeşte prezentul, ne îndeamnã sã ne pãtrãm credinţele în viitor. Sã fim noi înşine, sã trãim româneşte, sã ne bucurãm aşa cum numai noi, românii, ştim sã o facem.

        Tocmai de aceea, sâmbãtã, 15 iunie, de la ora 19.30 pe TVR 3, vã propunem în cadrul emisiunii Din arhiva TVR, sã vã prindeţi în hora noastrã strârnitã de invitaţi adunaţi din toate colţurile ţãrii şi sã vã bucuraţi de cântecele de voie bunã pe care aceştia vi le dãruiesc. Gheorghe Turda, Maria Dragomiroiu, Petricã Mâţu Stoian, Maria Butaciu, Cristian Pomohaci, Saveta Bogdan, Florin Mãrgãrit, Ionuţ Sidãu, Valeria şi Ana Arnãutu, Ioan Chirilã, Alexandru Mica, Paulina Irimia Morãriţa, Ovidiu Homorodean, Ştefan Vlad, Cornel Borza, Gheorghiţa Nicolae şi Marioara Man Gheorghe sunt cei care au ales sã vã ofere prin cântec un strop din magia pe care satul patriarhal, vatra tuturor creaţiilor populare, încã o pãstreazã dincolo de timp şi dincolo de vremuri.

Remember Alexandru Bocãneţ

alexandru-bocanet         A fost un teleast de geniu, care a revolutionat divertismentul de televiziune, transformându-l într-un adevarat spectacol.

          În 1968 a absolvit cursurile Institutului de Arta Teatrala şi Cinematograficã din Bucuresti, însã a intrat pentru prima data în televiziune când încã se afla pe bãncile  şcolii.

          Realizator de filme şi emisiuni muzicale, din septembrie 1966, de când a venit în Radioteleviziune, Andu – cum îi spuneau colegii – a creat emisiuni care au impus un stil aparte. Şi-a pus amprenta definitiv pe spectacolul de divertisment, transformându-l într-un eveniment artistic. Şi-a îndreptat interesul încă de la început spre regia de montaj, tăierea cadrelor reprezentând unul din succesele emisiunilor sale – o tăietură rapidă, prinsă pe fraza muzicală.

          Reţeta creaţiilor sale, care sunt vizionate cu plãcere şi astãzi trecând proba inexorabilã a timpului, cuprindea o avalanşã de bun gust, de umor de bunã calitate, de muzicã scrisã numai de mari compozitori special pentru emisiunile respective, de mari actori care şi-au pus talentul în slujba spectacolului. Minunatele episoade ale serialului de divertisment „Profil pe 625 de linii”- cu trio-ul format din Florian Pittiş, Anda Călugăreanu şi Dan Tufaru –  au făcut epocă patru ani, iar din 1973 emisiunea „Gala Lunilor”- cu Florin Piersic, Carmen Stănescu, Stela Popescu şi Orchestra condusă de Sile Dinicu –  a reprezentat  un adevãrat punct de cotiturã în istoria televiziunii, polarizând atenţia întregului public. „Un orfelin iubea o orfelinã” şi „Gloria nu cântã” sunt cele douã filme pe care maestrul a apucat sã le ducã la bun sfârşit.

          „Bucuria lucrului de zi cu zi şi, nu de puţine ori, şi de noapte, lângă acest artist de mare calitate umană şi profesională, stârnea, prin contaminare, o mare dragoste pentru meseria de teleast a celor din jurul lui. În principal eram o echipă, poate singura de asemenea calibru din istoria TVR: Doina Levintza, soţie şi scenografă, Oleg Danovski şi Cornel Patrichi -coregrafie, Mircea Gherghinescu şi George Grigorescu – imaginea, Alexandra Dorobanţu şi Dan Nanoveanu – montaj film şi subsemnatul Ovidiu Dumitru -scenarii şi texte”, mãrturiseşte unul dintre colegii care au lucrat alaturi de el, zi şi noapte, Ovidiu Dumitru.

           Dupã doar 11 ani de muncã neîntrerup1292421714Dan_Nanoveanutã în televiziune, dar sute de emisiuni care îi poartã amprenta  inconfundabilã, cutremurul din 4 martie 1977 i-a curmat prea brusc viaţa, talentul, la numai 33 de ani. Oamenii din jurul lui şi-au amintit de el an de an, dar golul lăsat de el n-a mai putut fi acoperit nici până în prezent. Astăzi, Studioul 3 al Televiziunii Române  poartă numele lui Alexandru Bocãneţ, cu toată preţuirea pe care o merită un asemenea creator de geniu.

           În semn de preţuire pentru tot ce ne-a lãsat în Arhiva Televiziunii Romane, ediţia de sâmbãtã, 8 iunie, a emisiunii Din arhiva TVR, difuzatã de la ora 19.30 pe TVR 3 îi este dedicatã. Invitatul lui Irninis Miricioiu va fi bunul sãu prieten şi coleg, Dan Nanoveanu, cel care i-a fost alãturi şi a fãcut parte din echipa de aur mai bine de zece ani.

Arhiva se întoarce! Partea a II-a a ediţiei aniversare

         Din 20 aprilie „Arhiva” s-a întors pe TVR 3 pentru un nou sezon. Iar acest lucru merita sãrbãtorit printr-o ediţie aniversarã. O ediţie care sã marcheze un nou început alãturi de invitaţi deosebiţi care ne-au cãlcat pragul în aceşti ani de emisiuni neîntrerupte. Ne-am propus un periplu printre temele pe care le-am abordat dintre cele mai diverse domenii, trecând de la teatru la muzicã uşoarã, clasicã sau folk.Irninis Miricioiu

         Şi pentru cã o astfel de iniţativã nu poate fi epuizatã într-o singurã ediţie, sâmbãtã, 10 mai, începând de la ora 19.30 vã invitãm sã urmãriţi partea a doua a ediţiei aniversare, în cadrul cãreia ne vom opri la folk, dans, sport, romanţã şi jazz.

         Ducu Bertzi şi chitara sa fermecatã, Cristian Ţopescu, Magdalena Rovinescu şi trupa de balet „Studio M” din cadrul Operei Române, Aurel şi Alexandru Pãdureanu sunt cei care au rãspuns cu generozitate invitaţiei lui Irninis Miricioiu reveni în studioul „Din arhiva TVR” pentru a marca aniversar noul sezon.

        În aceeaşi mãsurã, este o certitudine faptul cã ultimii au ani au adus pierderi ireparabile culturii romaneşti. Tot mai mulţi actori, interpreţi, oameni de culturã, au pãrãsit aceastã lume, lãsãnd în urma lor goluri greu de umplut. Printre ei şi oameni care au cãlcat pragul acestui studio, care ne-au spus povestea lor, ne-au oferit cu generozitate bucãţi de suflet: Ştefan Radof, Ion Lucian, Gruia Stoia, Adrian Pãunescu, Cornel Fugaru, Dan Mihãescu şi Dumitru Rucãreanu. La ceas aniversar, le aducem un umil omagiu în semn de preţuire pentru ceea ce au lãsat în urmã.

Cuvânt pentru suflet

       jesus-on-the-cross   „Aţi pornit în Marea Cãutare în clipa în care v-aţi nãscut. S-au scurs mulţi ani pânã când v-aţi dat seama, pânã când a devenit limpede cã vã aflaţi în permanentã cãutare – o cãutare dupã ceva ce nu aţi avut niciodatã – o cãutare dupã ceva ce este mult mai important decât orice în viaţã. Uneori aţi încercat sã o daţi uitãrii. Apoi aţi încercat sã vã pierdeţi în alte activitãţi, în aşa fel încât sã nu mai aveţi timp a vã gândi la altceva decât la afacerile imediate. Alteori aţi avut probabil sentimentul cã aţi fost eliberaţi de nevoia de a cãuta acest lucru nenumit.

        Au fost clipe când aţi putut sã vã debarasaţi cu desãvârşire de aceastã cãutare, însã mereu aţi fost prinşi în ea, trebuind sã reveniţi neîncetat la cãutarea noastrã. În cele mai însingurate clipe ale vieţii voastre aţi privit adeseori la alţi bãrbaţi şi la alte femei şi v-aţi pus întrebarea dacã nu cumva şi ei se aflã în cãutarea a ceva ce nici ei nu puteau sã descrie, însã ştiau totuşi cã îl doresc şi cã au nevoie de el. Unii dintre aceştia pãreau sã-şi fi gãsit împlinirea în cãsãtorie şi în viaţa de familie. Alţii au pornit în cãutare dupã faimã şi bogãţie în alte pãrţi ale lumii în timp ce alţii au rãmas acasã şi au prosperat. Privind la ei, v-aţi gândit: „Aceştia nu se aflã angajaţi în Marea Cãutare. Ei şi-au descoperit propria lor cale; au ştiut ce doreau şi au fost capabili sã îl dobândeascã. Doar eu cãlãtoresc pe aceastã cãrare care nu duce nicãieri. Totuşi nu sunteţi deloc singuri. Întreaga omenire merge alãturi de voi, cãci toatã omenirea se gãseşte în aceeaşi cãutare. Întreaga omenire cautã un rãspuns la starea de confuzie, de boalã moralã, de vanitate spiritualã care oprimã lumea. Întreaga omenire tânjeşte dupã îndurare, dupã mângâiere şi dupã pace, scria Billy Graham în cartea sa, „Pace cu Dumnezeu”.angel-wings-praying-spiritual-angel-art-kathy-fornal

        Şi noi facem acelaşi lucru. Îl cãutãm pe Dumnezeu în noi înşine, sperând sã îl descoperim în Lumina Învierii care va tâşni, tãmãduitoare, în fiecare suflet, oricât de împovãrat de griji şi nevoi. În rugãciunea pe care o înãlţãm în fiecare zi. În raza de soare care ne lumineazã ochii, ridicaţi spre cer într-o îngenunchere mutã. În noi înşine când am învãţat sã facem pace cu noi.

         În Sâmbãta Paştelui, începând cu ora 20.00 vã invitãm la o întâlnire de tainã cu prof. univ.dr Constantin Coman, preot la Biserica Sfinţii Voievozi din Bucureşti, în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii Din arhiva TVR. O ediţie care stã sub semnul cãutãrii. Al cãutãrii rãspunsurilor, al cãutãrii lui Dumnezeu, al cãutãrii de sine, al cãutãrii binecuvântãrii pe care numai Învierea lui Iisus Hristos ne-o poate aduce.

Tradiţii de Florii

florii        Duminica Floriilor este primul praznic împãrãtesc, cu datã schimbãtoare, din cursul anului bisericesc. Sãrbãtoarea Floriilor aminteşte intrarea triumfalã a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi.

       În vechime, Duminica Floriilor era numitã şi „Duminica aspiranţilor” sau „a candidaţilor la botez”, pentru cã în aceastã zi creştinii mergeau cu toţii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sã fie admişi la botez, iar acesta le dãdea sã înveţe „Simbolul credinţei”.  Totodatã, se mai numea şi „Duminica graţierilor”, pentru cã, în cinstea ei împã­raţii acordau graţieri.

         Dupã un obicei strãvechi, menţionat chiar în secolul al IV-lea de cãtre pelerina Egeria şi generalizat în toatã Biserica creştinã, în aceastã zi se aduc la biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvântate şi împãrţite credincioşilor, în amintirea ramurilor de finic şi de mãslin, cu care mulţi­mile L-au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfalã în Ierusalim. Acesta este singurul moment din viaţa Sa pãmânteascã în care Iisus a acceptat sã fie aclamat ca Împãrat. De data aceasta, îşi pregãteşte singur intrarea, conform profeţiilor din Vechiul Testament, ca sã fie recunoscut dupã Lege cã este Mesia, Mântuitorul lumii. Intrând ca Împãrat în Ierusalim, Iisus anticipeazã biruinţa Sa apropiatã asupra morţii, „cu moartea pre moarte cãlcând”.

        Pe 28 aprilie, creştinii ortodocşi sãrbãtoresc Floriile, prilej de a dedica ediţia de sãmbãtã, 27 aprilie, a emisiunii „Din arhiva TVR” difuzatã de la ora 19.30, tradiţiilor care se pãstreazã de veacuri pe-un picior de plai pentru a scoate în evidenţã, pentru o datã în plus, pioşenia omului simplu în faţa Divinitãţii.flori20cires

     Reprezentanţi de seamã ai folclorului autentic românesc, au acceptat invitaţia lui Irninis Miricioiu de a dezvãlui tradiţiile de Florii care se mai pãstreazã încã în zonele din care provin: Gheorghe Turda, Maria Dragomiroiu, Ştefan Vlad, Saveta Bogdan, Alexandru Mica, Petricã Mâţu Stoian şi nu în ultimul rând, pãrintele Cristian Pomohaci. O ediţie plinã de cântec dedicatã tuturor celor care poartã nume de floare, dar şi o ocazie unicã de a reaminti de propriile rãdãcini care nu dispar odatã cu stilul de viaţã impus de rigorile marelui oraş.